Lansarea volumului „Poezia care cântă”, în cadrul primei ediții a Festivalului „Bucovina Acoustic Park”

În perioada 7-9 iulie a.c., la Vatra Dornei, va avea loc prima ediție a Festivalului „Bucovina Acoustic Park”, ocazie cu care va fi lansat un volum de poezii al textierilor și vocaliștilor prezenți la festival, carte ce se va numi „Poezia care cântă”.

Potrivit reprezentanților Centrului Cultural Bucovina, evenimentul de lansare a cărții „Poezia care cântă”, antologie rock cu versuri semnate de Adrian Ardelean, Mihnea Blidariu, Andrei Crecan, Andi Drăgușanul, Nick Făgădar, Ștefi M. Ganea, Octavian Horvath, Laura Andreea Mihăilă, Eugen Nuțescu-Oigăn, Vali Rauca și Doru Trăscău, va avea loc vineri, 7 iulie a.c., începând cu ora 18.30, în Salonul Alb al casei de Cultură „Platon Pardău” din Vatra Dornei.

Cartea, editată de Centrul Cultural „Bucovina”, va fi distribuită gratuit participanților la eveniment.

De asemenea, în cadrul manifestării vor cânta „Poeții de nevoie”: Mihnea Blidariu, Ștefi M. Ganea și Andi Drăgușanul.

Organizatori ai evenimentului sunt Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina” și Primăria Municipiului Vatra Dornei.

Citește AICI despre prima ediție a Festivalului „Bucovina Acoustic Park” de la Vatra Dornei.

(Mihaela Tcaciuc)