Concert special cu cantautoarea Maria Răducanu și chitaristul Maxim Belciug, în premieră, la Suceava, miercuri, la Teatrul Municipal. Intrarea este liberă


Intră acum și în grupul de

Cantautoarea Maria Răducanu și chitaristul Maxim Belciug cântă pentru prima dată în concert la Suceava, pe scena Teatrului Municipal „Matei Vișniec”.

Concertul face parte din turneul MUSICA POETICA, iar intrarea este liberă, evenimentul fiind co-finanțat de AFCN.

Potrivit organizatorilor, miercuri, 18 octombrie 2017, cu începere de la ora 19:00, Maria Răducanu,poate cea mai tulburătoare voce românească de azi și Maxim Belciug, chitaristul Încântărilor, vin la Suceava, pe scena Teatrului Municipal „Matei Vișniec”, pentru a oferi publicului, în premieră, bucuria unei întâlniri cu live cu muzica lor atât de specială.

Aceasta este o ocazie de neratat pentru suceveni, cu atât mai mult cu cât intrarea este liberă, evenimentul fiind co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

 

“Faptul că nu exist, oficial, în calitate de cântăreață face parte din destinul meu. O vreme a fost un complex, dar cu timpul devine o virtute. Ar fi teribilism să spun c-o cultiv. Dar nu-mi mai cer de mult scuze pentru lumea în care trăiesc”, spunea cândva Maria Răducanu, într-un interviu.

Ea a cântat în multe țări, de pe trei continente (Statele Unite, Franța, Germania, Marea Britanie, Portugalia, Albania, Suedia, Ungaria, Polonia, Cehia, Italia, Luxemburg, Nigeria, Gabon), vocea sa unică fiind apreciată pentru modul uluitor în care reușește să atingă miezul lucrurilor, devenind universală, dincolo de idiomuri, stiluri sau mode.

Așa cum scria Matei Florian  “Maria Răducanu ştie să cânte tristeţea mai bine ca oricine altcineva, inflexiunile ei capătă parfumul deschiderii aceleia tipic ruseşti, intensitatea vibraţiei ei pare a fi totuna cu tânguirea, la fel cum armonia chitării lui Maxim Belciug poate fi atât de desăvârşită, încât să se confunde cu simplitatea şi curăţenia.”

Concertul de la Suceava face parte din turneul MUSICA POETICA, pe care cei doi artiști îl au programat în cursul lunii octombrie în cadrul unui proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.(N.B.)


Intră acum și în grupul de