Filmul „Un pas în urma serafimilor” va fi proiectat la USV


Intră acum și în grupul de

Lungmetrajul „Un pas în urma serafimilor”, în regia lui Daniel Sandu, lansat pe marile ecrane din România în această toamnă, va fi proiectat la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava.

Filmul va rula miercuri, 8 noiembrie, de la ora 19:00, în Auditoriumul USV „Joseph Schmidt”.

Filmul „Un pas în urma serafimilor” îi are în rolurile principale pe Ștefan Iancu și Vlad Ivanov, distribuția fiind completată de Ali Amir, Alfred Wegeman, Ștefan Mihai, Niko Becker, Ilie Dumitrescu Jr., Cristian Bota, Marian Popescu, Radu Botar.

Gabriel este un adolescent în vârstă de 15 ani, care își dorește să devină preot și intră într-un seminar orthodox. Inițial încearcă să se adapteze mediului, dar în cele din urmă își dă seama că sistemul este complet corupt și abuziv; nu după multă vreme, el și alți trei colegi sunt etichetați de consiliul școlii drept elevi-problemă. Prinși în lupta pentru putere între un preot incoruptibil, dar abuziv și un professor laic viclean, corupt și fără scrupule, studenții învață că minciuna, furtul, trișatul, jocurile de noroc și trădarea sunt aptitudini pe care trebuie să și le însușească la perfecție pentru a rezista în seminar.

Prețul unui bilet este de 5 lei. Biletele se pot achiziționa de la sediul Casei de Cultură a Studenților sau online de pe ccs-sv.ro; biletesuceava.ro. Informații și rezervări la numărul de telefon 0752 092 606.

(Mihaela Tcaciuc)


Intră acum și în grupul de