Aviatorul sucevean Vasile Niculescu, care a zburat, la -40 de grade Celsius cu documentele Marii Uniri, va fi declarat, post mortem, cetățean de onoare al județului Suceava


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, vineri, că pentru a cinsti, în Anul Centenarului, înaintașii noștri care au avut un rol în realizarea Marii Uniri, în ședința Consiliului Județean Suceava din data de 26 aprilie va propune un proiect de Hotărâre privind conferirea post-mortem a titlului de ”Cetățean de Onoare al Județului Suceava”,  aviatorului Vasile Niculescu.

Aviatorul Vasile Niculescu a intrat în istorie datorită zborului istoric pe care l-a efectuat pe 23 noiembrie 1918, când a aterizat cu avionul său Farman 40 pe Câmpia Libertății din Blaj.

În data de 23 noiembrie 1918, un aparat de zbor pilotat de Vasile Niculescu şi capitanul Victor Precup a plecat de la Bacău spre Câmpia Libertăţii, pentru a duce mesajul despre Unire al moldovenilor de pe ambele maluri ale Prutului, hotărâtor pentru convocarea Marii Adunări de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, deoarece guvernul român, aflat la Iaşi, şi Consiliul Naţional Român Central nu puteau comunica decât par avion, din cauza iernii aspre, potrivit historia.ro

 

În avionul care a aterizat în dupa-amiaza de 23 noiembrie pe Câmpia Libertăţii, aducând mesaj de pace, se aflau un sac plin cu manifeste şi o geanta sigilată, în care se găsea, printre alte documente, scrisoarea primului-ministru Ion I. C. Bratianu pentru Consiliul Naţional Român Central. Zborul se efectuase la doar 2.600 de metri cu un Farman 40 nr. 3240. Fiecare membru al echipajului avusese faţa protejată de un strat gros de parafină, singura soluţie pentru a supravieţui la -40 de grade Celsius. Piloţii nu avuseseră nici paraşute, nici armament, iar carlinga fusese deschisă pe tot parcursul zborului.

Acest zbor a fost ordonat şi efectuat ca urmare a faptului că Marele Cartier General Român trebuia să transmită documente importante Consiliului Național Român în vederea Unirii Transilvaniei, care avea să fie înfăptuită peste doar câteva zile, pe 1 Decembrie 1918.

La întoarcere trebuia să dea vestea că românii din Transilvania se vor uni cu Țara, iar la Palatul Mitropolitan s-a hotărât să se țină o Mare Adunare Națională la Alba Iulia, pe 1 Decembrie.

La plecare, pe lângă acte importante ce trebuiau să ajungă în Regat, au primit, în mod simbolic, o bucată de piatră care se păstrase din monumentul ridicat în anul 1848 de către români pe Câmpia Libertății din Blaj şi care fusese distrus de inamic. Sute de oameni şi-au pus semnătura pe pânza avionului, fiind mesajul românilor din Ardeal către Guvernul de la Iași, anunțând Unirea care va avea loc peste doar câteva zile.

Acest zbor istoric ce a fost efectuat între Bacău şi Blaj a fost prima legătură a Transilvaniei cu România după Pacea de la București.

Vasile Niculescu s-a născut în Fălticeni, la data de 21 noiembrie 1891.

El a urmat cariera aviatică în armată, după ce absolvise Seminarul teologic în anul 1915. S-a înrolat în armată la 24 ianuarie 1915 şi s-a înscris la cursurile școlii de pilotaj de la Băneasa, iar la 15 august 1915 a obținut brevetul de pilot. La 10 iulie 1916 este avansat plutonier şi repartizat Corpului de Aviație, iar la 1 octombrie 1916 avansează la gradul de sublocotenent. Este trimis pe front la cerere, la Escadrila de recunoaștere şi bombardament ușor F4. În timpul Războiului pentru Întregirea Neamului s-a remarcat în mai multe lupte aeriene duse împotriva aviației inamice. La începutul anului 1918 este deplasat împreună cu unitatea sa în Basarabia.

 

Întors la unitatea sa, locotenentul Vasile Niculescu va continua acțiunile de luptă.

 

După terminarea războiului a fost pilot în cadrul Grupului 1 Aeronautic între anii 1920-1923. La data de 24 octombrie 1923 este avansat la gradul de căpitan. La 1 octombrie 1924 este transferat la Comandamentul Școlii de Aeronautică, iar între 1 martie – 1 septembrie 1925 a efectuat un stagiu de pregătire în aviația cehoslovacă.

 

La 26 octombrie 1926 este transferat la Centrul de recrutare Rădăuți. Este mutat ulterior la Regimentul 96 infanterie la 1 octombrie 1930.

 

Maiorul (r) Vasile Niculescu a murit în data de 24 aprilie 1981 și este înmormântat la Rădăuți.


Intră acum și în grupul de