Târgul de Sânziene din acest an va evoca iarmarocul de altădată și va fi unul interactiv. Vor fi prezenți peste 50 de meșteri populari


Intră acum și în grupul de

 Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava, organizează Târgul de Sânziene, al meșterilor populari, manifestare culturală ce va avea loc în perioada 22 – 24 iunie 2018, pe Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, anunță organizatorii.

Potrivit sursei citat, vor fi prezenți 50 de meșteri populari din județul Suceava și din țară (judeţele: Botoșani, Neamț, Cluj, Harghita, Vâlcea, Baia Mare, Iași), reprezentând meșteșuguri populare specifice neamului românesc. Ca şi la edițiile anterioare, meșterii invitați în cadrul evenimentului vor face demonstraţii de măiestrie pe meșteșuguri.

Deschiderea oficială va avea loc vineri, 22 iunie, la ora 11:00.

”În cadrul Târgului de Sânziene din în acest an, vom implementa un concept nou, de târg viu, interactiv şi complet, cu program mai amplu, spre a evoca iarmarocul de altădată.

Pe toată durata târgului, 22-24 iunie, între orele 8:00 – 21:00, meşterii îşi expun obiectele realizate într-o expoziţie cu vânzare ce se adresează sucevenilor şi turiştilor”, se arată în comunicat.

A doua zi a evenimentului, sâmbătă, 23 iunie, sub sloganul: NE CREȘTEM VIITORUL!, va fi dedicată în exclusivitate copiilor, care, începând cu ora 9:00, vor putea participa, sub îndrumarea meşterilor, la ateliere de lucru pe meșteșuguri: olărit, prelucrare lemn, țesut și tehnici de brodat, încondeiere ouă, confecționare păpuși, împletire coronițe din sânziene.

Totodată, de la ora 17:00 copii vor putea viziona piesa Fata moșului și fata babei, de Ion Creangă, pusă în scenă de Teatrul de păpuși al Centrului Cultural ”Bucovina” , iar de la ora 18:00 vor putea asculta Poveștile lui Creangă, în lectura lui Casian Balabasciuc, ziua urmând să se încheie cu Jocuri din folclorul copiilor, care vor începe la ora 19:00.

În ultima zi a târgului, duminică, 24 iunie, pe lângă expunerea obiectelor spre vânzare şi performarea meşteşugurilor, va avea loc, începând cu ora 18:00, Spectacolul folcloric LA TÂRGUL DE SÂNZIENE, în cadrul căruia sunt invitați să vă încânte artiștii: Călin Brăteanu, Constantin Irimia, Casian Balabasciuc, Vasile Ungureanu și grupurile folclorice: Dor – Moara, Străjăncuța – Straja, Copchilele de la Calafindești și Taraful Obcina. (N.B.)


Intră acum și în grupul de