„Pastel Tango”, o nouă perspectivă asupra creaţiei pictorului Konstantin Ungureanu Box

Muzeul de Istorie din cadrul Complexului Muzeal Bucovina va găzdui sâmbătă, la ora 13:00, vernisajul expoziţiei Pastel Tango, a pictorului Konstantin UNGUREANU BOX, eveniment realizat de Asociaţia Joseph Schmidt în parteneriat cu Complexul Muzeal Bucovina şi Consiliul Judeţean Suceava.

Vor fi expuse peste 100 de pasteluri şi variaţiuni pe aceeaşi temă, manifestarea aducând o nouă perspectivă asupra creaţiei pictorului Konstantin UNGUREANU BOX – prima expoziţie a artistului după mai bine de 5 ani de absenţă. Evenimentul îi are ca invitaţi pe criticul Gheorghe Macarie, profesorul Aurel Buzincu, profesoara Sabina Fînaru şi baritonul Andras Chiriliuc.

Organizatorii spun că este vorba despre un concept nou, sincretic, o expoziţie care vorbeşte altfel despre arta şi măiestria pictorului Konstantin UNGUREANU BOX, “un moment în care şi îngerii iubesc tango-ul”. Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor culturale pe care le desfăşoară Asociaţia Joseph Schmidt, omagiind de această dată pe unul dintre marii pictori români ai contemporaneităţii.
Manifestarea se află sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Prinţul Paul al României.