Intră acum și în grupul de
Directorul Complexului Muzeal Bucovina, Emil Ursu, a anunţat că expoziţia ce va fi vernisată joi la Muzeul de Istorie, va avea ca punct central de atracţie steagul de luptă al lui Ştefan cel Mare. El a mai spus că acest steag a fost dăruit în anul 1500 mănăstirii Zografu de la Muntele Athos din Grecia, pe faţa steagului fiind reprezentat Sfântul Gheorghe străpungând balaurul.
Icoana Sfântului Gheorghe este brodată artistic pe atlas roşu, cu fire de aur şi mătase verde şi roşie. Sfântul Gheorghe stă pe tron, trăgând spada din teacă şi zdrobind sub picioare balaurul cu trei capete ce se încolăceşte pe sub tron, iar în jurul capului sfântului şi pe marginea icoanei sale se află inscripţia în limba greacă “Sfântul Gheorghe din Capadocia”.
Emil Ursu a mai subliniat că este pentru prima dată când steagul de luptă al lui Ştefan cel Mare, care este piesă de tezaur, a fost adus la Suceava.
Expoziţia va fi vernisată în joi, de sărbătoarea Sfântului Gheorghe, patronul municipiului Suceava, şi va fi deschisă publicului până în data de 6 mai.
Intră acum și în grupul de