Flutur a inaugurat Târgul de Toamnă-Produs în Bucovina: Să cumpărați produse românești și din Bucovina pentru că, din păcate, în ultimii ani, ne-au invadat foarte multe produse care sunt bine ambalate, care sclipesc frumos, dar cred că mai bune sunt produsele noastre


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a deschis, miercuri după amiaza, oficial, Târgul de Toamnă-Produs în Bucovina organizat pe esplanada din centrul municipiului Suceava.

Flutur a mulțumit celor peste 30 de producători, celor peste 40 de meșteri populari, dar și celor care au organizat stânile tradiționale bucovinene în această zonă.

El a spus că după ce luni piața centrală a Sucevei era plină de suceveni care să asculte Simfonii, acum sunt prezentate produsele tradiționale și apoi, seara, când se sărbătoresc 65 de ani de la înființarea Ansamblului „Ciprian Porumbescu” sucevenii vor asista la rapsodii.

„Suceava merită să fie numită capitală culturală a autenticului a tradițiilor”, a spus Flutur.

El a arătat că se bucură că această manifestare a ajuns la a 11-a ediție, menționând că a avut șansa să fie inițiatorul acestor manifestări.

Președintele Flutur a îndemnat pe cei prezenți să guste din Bucovina, să fie patrioți și să cumpere produse locale.

„Să gustați din Bucovina și să fiți patrioți și să cumpărați produse românești și din Bucovina pentru că, din păcate, în ultimii ani, ne-au invadat foarte multe produse care sunt bine ambalate, care sclipesc frumos, dar cred că mai bune sunt produsele noastre”, a spus Flutur. (T.B.)


Intră acum și în grupul de