Artistul vizual David Croitor are „Nostalgii cotidiene”


Intră acum și în grupul de

Galeria de Artă a Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava va găzdui miercuri, la ora 13, vernisajul expoziţiei „Nostalgii cotidiene” semnată de artistul vizual David Croitor , prezentată de conf. univ. dr. I.C. Corjan şi de artistul Constantin Severin.

În volumul „Exerciţii de fidelitate”, criticul de artă Valentin Ciucă spune despre David Croitor- absolvent de geologie: „Compune suprafaţa cu rigoarea unui geometru şi arhitecturile peisajelor imaginate de el intră în relaţie cu spaţiul, dar şi cu timpul. Poezia anotimpurilor se identifică în lucrările unde planurile se succed cu o logică şi o ritmică aproape muzicală, în timp ce paleta cromatică uzează de pregnanţa culorilor pure şi a umbrelor evocatoare ca un fel de contrapunct. Nu ne miră că grilele interpuse între privitor şi cadrul de natură fac din tonurile intermediare o pledoarie pentru subtilitatea şoaptei…”.

„Deloc „statice” sau „moarte” naturile sale cu obiecte configurează un univers armonios, echilibrat şi deschis din punct de vedere narativ către propria noastră disponibilitate interpretativă…”, spune Aurel Podaru, în volumul „Privind”.

David Croitor s-a născut la 27 martie 1958, în Suceava, a urmat Facultatea de Geologie din Bucureşti şi a făcut studii libere de pictură cu Dimitrie Loghin la Suceava şi Aurel Aniţei la Bucureşti. Prima expoziţie de pictură a realizat-o în 1986, în cadrul Universităţii Bucuresţi, după care au urmat alte 13 expuneri personale la Horezu-Vâlcea, Suceava, Vatra Dornei, Iaşi, Ibăneşti-Mureş,etc.

David Croitor este membru al Asociaţiei scriitorilor şi artiştilor din Ţara Dornelor, membru al Asociaţiei de artă „Nicolae Tonitza” Suceava, membru al Asociaţiei artiştilor plastici Mureş. A obţinut premiul pentru artă al Fundaţiei Culturale a Bucovinei 2008, premiul pentru pictură al ASA din Ţara Dornelor 2008, premiul II la Salonul anual al artiştilor plastici amatori 2008.

Lucrările sale se găsesc atât în ţară dar şi în străinătate: Anglia, Austria, Belgia, Canada, Franţa, Germania, Grecia, Olanda, Suedia, SUA.


Intră acum și în grupul de