Carnavalul toamnei, la Shopping City Suceava


Intră acum și în grupul de

Duminică, 27 octombrie, de la ora 14.00, Shopping City Suceava invită toți copiii la Carnavalul toamnei, cea mai distractivă petrecere din an dedicată copiilor și costumelor de toamnă.

            Alături de echipa de animatori profesioniști MicaMia, cei mici se vor bucura de o super petrecere cu jocuri și dansuri distractivebaloane coloratesesiuni de face painting și multă voie bună. Cu mic cu mare, toți cei care sunt pregătiți să-și pună creativitatea în valoare sunt așteptați la atelierul de sculptat și decorat dovleci.

Ca în fiecare an, din cadrul evenimentului nu va lipsi traditionala paradă a costumelor. La mult așteptata paradă a costumelor pot participa toți copiii costumați în cavaleri și prințese, eroi de poveste sau din desene animate, clowni, pirați sau orice alte personaje pe care cei mici le îndrăgesc. În cadrul paradei, micii participanți vor avea ocazia să urce pe scenă pentru a-și prezenta costumația de carnaval, precum și povestea din spatele alegerii acesteia. Fiecare participant costumat va fi răsplătit pentru ingeniozitate și sârguință cu un premiu surpriză din partea centrului comercial, dar și cu diplome de participare. Totodată, creativitatea copiilor care au sculptat dovleci va fi răsplătită cu surprize dulci oferite de principalul partener al evenimentului, Carrefour Suceava.

Ediția din acest se anunță a fi una plina de surprize, culoare și activități antrenanteTimp de câteva ore, Shopping City Suceava îmbracă straie de carnaval și devine destinația perfectă pentru părinții și copiii care au planificat să se bucure împreună de o zi perfectă de toamnă.


Intră acum și în grupul de