Concert al Filarmonicii cu artiști renumiți, în acest weekend, la Iulius Mall Suceava


Intră acum și în grupul de

La Iulius Mall Suceava, acest weekend este dedicat copiilor, iubitorilor de produse handmade și antichități, dar și pasionaților de muzică. Vino să descoperi produsele târgurilor tematice și adu-l pe cel mic să pătrundă în lumea poveștilor lui Moș Crăciun!

Ești o persoană nostalgică și cauți produse peste care patina timpului și-a lăsat amprenta într-o manieră frumoasă? Te așteptăm la Târgul de Antichități, care are loc la parterul Iulius Mall și care va ține până duminică, 8 decembrie 2019. Iar în timp ce tu te lași învăluit de parfumul trecutului, copilul tău își poate pune la încercare imaginația la atelierul de creație, de sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 14.00, în zona magazinelor pentru copii. Specialiștii Creativ & Deco îi vor ghida pe cei mici pentru a realiza un lampion colorat, pe care îl pot lua acasă. Participarea este gratuită, iar materialele necesare sunt asigurate de Iulius Mall Suceava. Înscrierile se pot face în ziua desfășurării atelierelor, la Centrul Info.

Distracția continuă și după ce micii creatori termină de pictat lampioanele în culorile lor preferate. Teatrul Zbribulici a pregătit un spectacol interactiv, premergător perioadei de Crăciun, intitulat Atelierul spiridușilor. Acesta va avea loc sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 16:00, în zona food court, unde cei mici vor pătrunde în lumea poveștilor de iarnă alături de ajutoarele lui Moș Crăciun.  

Cu toții ne dorim cele mai speciale cadouri pentru cei dragi, și, de aceea, vă așteptăm la Târgul Winter Charity Fair Suceava, care va avea loc sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 10:00 până la ora 20:00, vis-a-vis de librăria Cărturești. La târg veți putea găsi produse handmade de calitate, iar toți banii strânși vor fi donați pentru înfrumusețarea școlilor din oraș.

Iulius Mall a pregătit și un spectacol extraordinar de Crăciun susținut de Filarmonica de Stat din Botoșani, care va avea loc duminică, 8 decembrie, de la ora 18:00, în zona food court. Pe scenă vor urca și invitații speciali: Gabriel Cotabiță, Gabriel Dorobanțu și soprana Nicoleta Maier, care ne vor duce și pe noi, alături de cei mici, în lumea poveștilor de iarnă.


Intră acum și în grupul de