Etapa de jurizare a Expozitiei Internationale de Grafica Satirica, la Iulius Mall Suceava


Intră acum și în grupul de

Iulius Mall Suceava găzduieşte etapa de jurizare a Expoziţiei Internaţionale de Grafică Satirică. Aceasta are loc vineri, începând cu ora 12, la etajul centrului comercial, în zona food court-ului Almondo. Evenimentul este organizat de Iulius Mall în colaborare cu Complexul Muzeal “Bucovina” şi Consiliul Judeţean Suceava.

Devenit un concurs de grafică satirică cu tradiţie, această ediţie, a treia, a avut ca temă centrală “Gripa”. În competiţie au intrat 352 de lucrări aparţinând unui număr impresionant de caricaturişti (150), din aproape 50 de ţări.

Juriul ediţiei este compus din Mihai Pînzaru PIM, Ştefan Licurici, Ovidiu Ambrozie Bortă – BOA, precum şi din reprezentanţi ai organizatorilor.

Acţiunea se plasează în cadrul Festivalului Satiric “Bucovina” 2009, care va avea loc la Muzeul de Istorie în perioada 13-30 noiembrie. Lucrările premiate vor putea fi văzute şi la Iulius Mall Suceava într-o expoziţie care va fi anunţată la o dată ulterioară.


Intră acum și în grupul de