Mihaela Radulescu si fiul sau Ayan si-au inaugurat magazinul din Suceava (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Binecunoscuta vedetă de televiziune Mihaela Rădulescu a participat joi seară, alături de fiul său Ayan, la inaugurarea propriului magazin de vestimentaţie pentru copii, din Iulius Mall Suceava.

Aşa cum era de aşteptat, sucevenii nu au lipsit de la deschidere, magazinul divei fiind asaltat de copii, mămici şi, deopotrivă, tătici, toţi dornici să o vadă pe celebra Mihaela Rădulescu şi, în acelaşi timp, să vadă colecţia de articole vestimentare marca “Ayan” care, începând de aseară, se comercializează şi în Suceava.

După ce Ayan a tăiat panglica inaugurală, magazinul “Picioru’ Gras” a devenit neîncăpător pentru fanii curioşi ai divei moldovence. În timp ce fosta soţie şi fiul omului de afaceri Elan Schwartzenberg erau asaltaţi de aparatele de fotografiat, Mihaela Rădulescu le-a explicat primilor clienţi faptul că toate hăinuţele sunt confecţionate exclusiv din materiale naturale, se spală cu uşurinţă, unele nu necesită călcare şi nu au inscripţiile mărcii, ci doar eticheta cu numele lui Ayan.

Totodată, vedeta a ţinut să precizeze că hăinuţele sunt confecţionate chiar în Suceava, în atelierul unor vechi prieteni şi că era absolut normal, din moment ce articolele sunt produse aici, să deschidă şi un magazin.

Suceava este al doilea oraş, după Constanţa, în care foştii soţi Schwartzenberg şi-au deschis magazine, în săptămânile viitoare, „Picioru’ Gras” urmând să deschidă câte o reprezentanţă şi în celelalte mall-uri din reţeaua Iulius.

De asemenea, Mihaela Rădulescu a precizat că hainuţele sunt pe gustul ei şi al fiului ei şi că “trebuie să ne îmbrăcăm copiii aşa cum merită!”. La “Picioru’ Gras”, sucevenii găsesc şi haine de ieşit în oraş, special create pentru cei mici, din colecţie nelipsind negrul, diva explicându-le părinţilor prezenţi că această culoare (non culoare) este una foarte elegantă, avantajoasă şi expresivă chiar şi pentru copii.

Întrebată cât timp va sta în ţară, vedeta a spus că va pleca duminică dar că în viiorul apropiat va petrece mai mult timp în România, deoarece urmează să participle la inaugurările celorlalte magazine, să lanseze o nouă carte, la începutul lunii noiembrie şi să modereze o emisiune, ediţie specială de sărbători, la postul naţional de televiziune Antena 1.

Deşi cei mai mulţi au venit la deschiderea magazinului doar pentru a o admira pe divă, au existat şi câţiva cumpărători printre cei prezenţi, primii care au achiziţionat o hăinuţă marca Ayan fiind veniţi special din Iaşi.

De la ora 17, preţ de aproximativ două ore, Mihaela Rădulescu a vândut şi a împachetat hăinuţe alături de fiul ei. Împreună, au făcut recomandări micilor clienţi şi părinţilor acestora şi au participat la o sesiune de autografe pentru toţi cumpărătorii produselor marca „Ayan”.


Intră acum și în grupul de