Lansare de carte, “Cand ne-am spus toate cerurile”, la Biblioteca Bucovinei


Intră acum și în grupul de

Sala de Artă a Bibliotecii Bucovinei “I.G. Sbiera” găzduieste joi, începând cu ora 17:00, un eveniment prilejuit de lansarea volumului “Când ne-am spus toate cerurile”, apărut la Ed. Pământul, Piteşti, 2009, semnat de Georgiana Diaconiţa, studentă în anul doi la Facultatea de Litere şi Stiinţe ale Comunicării, din cadrul Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava.

Lansarea de carte va fi prezentată de lector univ.dr. Daniela Petroşel de la universitatea suceveană şi de scriitorul Alexandru Ovidiu Vintilă.

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Suceava şi Biblioteca Bucovinei “I.G. Sbiera”.


Intră acum și în grupul de