Concert de Craciun pentru suceveni, sustinut de diva Oana Andra si baritonul Andras Chiriliuc


Intră acum și în grupul de

Prim-solista Operei Naţionale Române din Bucureşti, Oana Andra şi baritonul sucevean Andras Chiriliuc au oferit sucevenilor, duminică seara, un minunat concert de Crăciun.

Evenimentul s-a desfăşurat la Catedrala Romano-Catolică din centrul Sucevei, începând cu ora 19:00 şi face parte din amplul program “Crăciun în Bucovina”.

Concertul a fost structurat în două părţi. Astfel, în prima parte cei prezenţi au ascultat arii de operă şi duete, iar în a doua parte Andras Chiriliuc şi Oana Andra au interpretat pentru suceveni arii sacre şi colinde din repertoriul românesc şi internaţional. Artiştii au fost acompaniaţi la pian de Krimhilda Cristescu.

Manifestarea culturală a fost organizată de Asociaţia Joseph Schmidt, în parteneriat cu Complexul Muzeal Bucovina şi Consiliul Judeţean Suceava, evenimentul desfăşurându-se sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Prinţul Paul Al României, Preşedinte de Onoare al Asociaţiei Joseph Schmidt.


Intră acum și în grupul de