A doua editie a Festivalului de Teatru “Magic Fest” si-a desemnat castigatorii!

După o săptămână întreagă în care 14 trupe de teatru din Suceava şi din alte oraşe ale ţării şi-au dat concursul pe scena de la Dom Polski, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru în limba engleză “Magic Fest”, vineri seară au fost anunţaţi câştigătorii celei de-a doua ediţii a acestei manifestări culturale.

Juriul festivalului, care l-a avut ca preşedinte pe actorul Adrian Păduraru, iar ca membri pe Monica Ciuta, actriţă şi profesor la UNATC, Ciprian Ciuciu, actor la Teatrul din Oradea, Alexandru Pavel, masterand în teatru, a decis acordarea următoarelor premii:

La secţiunea junior sucevenii au fost cei mai premiaţi. Trupa “Plejada” din Polonia a obţinut “Special Prize for Best Debut”, trupa “The Pixies din Suceava a primit premiul pentru “The Best Teamwork”, Elisabeta Sidoriuc din trupa “The Pixies” a primit premiul pentru “Best English” şi “Most promising young talent” iar Iulian Atănăsoae din trupa suceveană de teatru “Shinning Stars” a obţinut titlul de “Best supporting actor”. La această categorie a fost nominalizat şi Bogdan Ieremie din trupa “The Pixies”, din Suceava. “Best supporting actress” a fost declarată Ancuţa Turcu din trupa “As we are”, Gura Humorului. Florin Posastiuc şi Bianca Ciobanu, ambii din trupa “The Pixies” au fost distinşi cu premiile pentru “Best actor”, respectiv “Best actress” iar premiul pentru “Best Performance”, cu spectacolul “I wish I were” a fost obţinut tot de trupa suceveană “The Pixies”.

La secţiunea senior, premiul “Best use of stage” a mers către Atelierul de teatru din Botoşani si trupa “ACT” din Bacău, “Best Teamwork” către trupa “Heavenly Hell” din Timişoara iar “Best Original Script” către Mădălin Hancu de la “In the Spot” Bacău.
Tot la categoria senior, trupele “Brainstorming” Bucureşti şi “ACT” Bacău au obţinut premiile pentru “The Most Magical Creation” iar distincţia pentru “Best English” a mers către Miruna Polezache, din trupa bucureaşteană “Brainstorming”.

Titlurile de “Best Supporting Actor” şi “Best Supporting Actress” au fost obţinute de Alexandru Voicu, Atelierul de Teatru Botoşani şi Miruna Polezache, din trupa “Brainstorming”. Pentru acest premiu a fost nominalizată si Clara Popadiuc, din trupa de teatru “The Knokers” a Colegiului Naţional “Petru Rareş” din Suceava.

“Best Actor” a fost desemnat Tudor Pop, din trupa timişoreana “Heavenly Hell” iar “Best Actress”, Raphaella Lei şi Denisa Pop, care fac parte din trupele “Brainstorming, respectiv “Heavenly Hell”.

Premiul pentru “Best Performance” a mers către trupa de teatru “Heavenly Hell” din Timişoara, la această categorie fiind nominalizată şi trupa “Brainstorming” Bucureşti şi Atelierul de Teatru din Botoşani, pentru spectacolul “Playing Holiday”.