Iulius Mall Suceava pune la bataie o vacanta de 5 stele in Turcia

O vacanţă de 5 stele la unul din cele mai titrate hoteluri ale Turciei, “Adam şi Eva”, a fost pusă în joc de Iulius Mall Suceava. Din 28 mai şi până pe 13 iunie 2010, bucovinenii pot câştiga peste 7.000 premii instant acordate pe loc sau chiar marele premiu: “cea mai bună vacanţă de la Adam şi Eva încoace”.

Primii 411 clienţi ai fiecărei zile primesc la alegere, la cumpărături de minimum 70 lei din magazinele Iulius Mall, ulei bronzant pentru plajă Gerovital, îngheţată Betty Ice sau răcoritoare Ice Tea. De la Centrul Info se obţin taloanele pentru marea extragere din 13 iunie, când Iulius Mall Suceava te trimite, împreună cu persoana iubită, în cea mai frumoasă vacanţă a vieţii tale, în regiunea Belek, Turcia.

Cu frumuseţea sa feerică, regiunea Belek a fost supranumită “Paradisul Pământului”. Scăldat de soare 300 zile pe an şi de apele de smarald ale Mediteranei, acest paradis exotic a devenit o destinaţie tot mai căutată pentru plajele nisipoase, hotelurile de lux şi terenurile de golf, unde răsfăţul nu este un privilegiu, ci un lucru natural.

Cotat la 5 stele, hotelul Adam şi Eva este amplasat acolo unde marea se întâlneşte cu munţii acoperiţi de pădure. Socotit a fi nonconformist, hotelul surprinde prin amenajarea cu pereţi din sticlă colorată şi oglinzi, albul predominant în amenajare, personalul cu aripi de “înger”, serviciile SPA, petrecerile, mâncarea şi băuturile din abundenţă.