O noua editie a „Targului Mesterilor Populari”, la Muzeul Satului Bucovinean


Intră acum și în grupul de

Un număr de 50 de meşteri populari din ţară sunt aşteptaţi să participe la o nouă ediţie a „Târgului Meşterilor Populari” organizat de Consiliul Judeţean Suceava şi Complexul Muzeal Bucovina, în perioada 31 iulie – 1 august 2010. Potrivit organizatorilor, locaţia unde va avea loc Târgul Meşterilor Populari este Muzeul Satului Bucovinean.

Târgul se încadrează în programul manifestărilor organizate de Secţia de Etnografie, cu scopul de a promova meşteşugurile tradiţionale, un prilej de afirmare a valorilor legate de tradiţia şi moştenirea culturală românească.

La târg au fost invitaţi 50 de meşteri populari din toate zonele etnografice ale ţării, reprezentând meşteşugurile tradiţionale practicate, precum prelucrarea lemnului, olărit, ţesut, încondeierea ouălor, pictură pe lemn, împletituri.

Organizatorii mai anunţă că pe durata târgului se pot achiziţiona obiecte de artă populară.


Intră acum și în grupul de