„LET’S DO IT ROMANIA!” se apropie cu pasi repezi


Intră acum și în grupul de

Aşa cum ne-a obişnuit, Librăria Cărtureşti se transformă în fiecare joi după-amiază în spaţiu de joacă pentru cei mari, invitându-i să se recreeze împreună cu jocurile copilăriei: “Nu te supăra frate”, “Şah”, “Scrabble”, “Monopoly”, “Quatro”, “Mima”, “Rummy”, “Table”, “Uno” şi alte boardgames. Librăria Cărtureşti ne determină să ne readucem aminte de timpurile copilăriei noastre, propunându-ne de asemenea să savurăm un ceai bun, alături de alte produse ale ceainăriei care se vând cu 30% reducere. Cei care calcă pragul Librăriei Cărtureşti pot veni însoţiţi de prieteni, sau chiar cu jocuri aduse de acasă.

Produs in Bucovina, pe esplanada Iulius Mall

Producătorii agricoli din nordul ţării se vor reuni în perioada 24-26 septembrie în faţa complexului Iulius Mall, pentru a participa cu produse la mult aşteptatul târg “Produs în Bucovina”. Vineri, la ora 11, târgul acestei toamne se va deschide cu un concert susţinut de Ansamblul „Ciprian Porumbescu” şi, în prezenţa oficialităţilor locale, cu prezentarea standurilor participanţilor. Organizatorii manifestării sunt Consiliul Judeţean Suceava şi Asociaţia „Produs în Bucovina”, în parteneriat cu Iulius Mall. Aşadar, bucovinenii şi nu numai sunt invitaţi la degustări şi prezentări ale produselor tradiţionale, dar şi la distracţie şi voie bună. Duminică, târgul se va încheia cu o gală a laureaţilor celei de-a doua ediţii „Produs în Bucovina”, târg reprezentativ pentru nordul ţării.

„LET’S DO IT ROMANIA!” se apropie cu paşi repezi

Curăţenie în toată ţara într-o singură zi! În Suceava, Iulius Mall va fi „cartierul general” al campaniei ecologice din România. Sâmbătă, 25 septembrie 2010, de la ora 10, vino şi arată grijă faţă de mediul înconjurător! Îmbracă-te adecvat condiţiilor meteo, iar rolele de saci şi mănuşile de unică folosinţă le aducem noi! Voluntarii se pot înscrie pe www.letsdoitromania.ro sau pot veni direct la Iulius Mall Suceava. Pentru ca România să fie din ce în ce mai curată, este nevoie şi de ajutorul tău!

Teatrul de păpuşi “Puppet”, în acţiune la Iulius Mall

Prichindeii sunt aşteptaţi la KidsLand, duminică, 26 septembrie, de la ora 12, la întâlnirea săptămânală cu eroii din basme şi poveşti populare.

Expoziţia „Interferenţe cromatice” îşi mai aşteaptă vizitatorii

Expoziţia de pictură “Interferenţe cromatice” semnată de artistul Carmel Georgescu va sta pe simeze până la data de 30 septembrie. Profesorul artistului plastic, Cristian Crihan, îşi apreciază discipolul într-o manieră divină. “Cum poate Dumnezeu să ne spună cât este de frumoasă Creaţia lui? Prin Pictură! Iar cel care poate să “vorbească” cu El îşi pune pe şevalet o pânză şi cu o sensibilitate aşterne culori cum îi spune inima. Şi dacă ar avea un nume, i s-ar spune: Carmel Georgescu”, a afirmat Cristian Crihan, profesorul artistului plastic. Expoziţia de pictură se află la etajul Complexului Iulius Mall.

“Şcolăreşti la Cărtureşti” se apropie de sfârşit

Programul Şcolăreşti la Cărtureşti, prin care ceainăria a lansat în premieră un târg cu tot ce este nevoie pentru ca materia şcolară să pară mai uşoară, alături de rechizitele şcolare vândute în premieră la Librăria Cărtureşti din Iulius Mall, va fi valabil pînă la data de 30 septembrie. Până atunci, se mai pot achiziţiona alături de culegerile şi cărţile din programa de învăţământ, rechizite şi manuale şcolare pentru cei mici. Ghiozdanele, caietele, stilourile, pensulele, acuarelele, şevaletele, plastelina sau lutul pentru modelaj au preţuri speciale, de târg. “Şcolăreşti la Cărtureşti” pune la bătaie tot ce trebuie pentru un start bun de an şcolar.


Intră acum și în grupul de