“Cupa Toamnei la Sah”


Intră acum și în grupul de

Concursul “Cupa Toamnei la Şah” se află la cea de-a II-a ediţie şi se va desfăşura cu sprijinul Alexandria Librării şi Shopping City Suceava, în perioada 29-31 octombrie.

Copiii cu vârste cuprinse între 8 şi 16 ani se pot înscrie la librăria Alexandria din Shopping City Suceava până la data de 28 octombrie. Jocurile se vor disputa în sistem eliminatoriu pe suprafaţă mare de joc: 3 × 3 metri. Semifinalele, finalele precum şi festivitatea de premiere vor avea loc duminică, 31 octombrie. Primii trei clasaţi vor fi premiaţi cu cărţi oferite de partenerii Alexandria Librării: editurile „Girasol”, „Rao”, „Corint Junior”, „Universul Juridic” şi „Neverland”.

Concursul „Cupa toamnei la Şah” se va desfăşura după următorul program: 13-28 octombrie – înscrierea participanţilor, 28-30 octombrie – fazele preliminare, respectiv 31 octombrie – etapele finale, acordarea premiilor.

Câştigătorul ediţiei precedente este Mirăuţă Marius din Suceava.

Denumit “sportul minţii”, şahul este unul din cele mai cunoscute jocuri de strategie.


Intră acum și în grupul de