BOA se tine de BOAcane la Adjud


Intră acum și în grupul de

Suceveanul Ovidiu Ambrozie Bortă îşi va prezenta pe data de 30 octombrie, începând cu ora 12.00, o altă expoziţie de caricatură intitulată „Sesiune de portrete” (proiecţie de animaţii scurte…dar comice) la Biblioteca Municipală Adjud cu ocazia dată de „Săptămâna Bibliotecii Adjudene”.

Ovidiu Ambrozie BORTĂ (BOA) a debutat în caricatura de presă în anul 1997 la cotidianul Bucovina condus şi îngrijit de poetul Ion Drăguşanul.

De atunci a continuat să publice grafică satirică atât pe plan local (Actualitatea Suceveană, Crai Nou, Monitorul de Suceava, Jupanu’, Plus SV…), cât şi pe plan naţional (Plai cu Boi, Cotidianul…). Pe plan internaţional şi-a făcut prezenţa în paginile săptămânalului din New York, NY Magazin.

Participarile la concursurile naţionale de grafică satirică i-a adus peste zece premii, obţinând în anul 2006 Marele Premiu “George Gavrilen” la “Festivalul de umor Umor la… Gura Humorului”. Peste hotare, caricaturile lui BOA au ajuns la nenumărate concursuri de gen fiind încrise în expoziţii şi în cataloagele de grafică satirică (Serbia, Portugalia, Turcia, Italia).

BOA a încercat să obişnuiască amatorii de caricaturi din Suceava ca în fiecare an (începând din anul 2000) să organizeze expoziţii personale în care nu au lipsit portretele caricatură ale politicienilor suceveni, mofturile şi capriciile oamenilor care conduc, surprinzând destul de bine penibilul situaţiei.

În decembrie 2005 a deschis prima expoziţie personală de pictură “Cu cap, da’ fără coadă” la Galeria Migal Suceava. În pictura lui, cu evidente exagerări şi hiperbolizări de situaţie, BOA, vrea să aducă comicul, uneori trist spre umor negru, dar inventiv. Picturile în ulei sau pastel color moale sunt o încercare de suprarealism cu tente umoristice în care artistul încearcă să găsească un răspuns din care, evident se desprinde o idee.


Intră acum și în grupul de