Odyssey isi lanseaza noul album, „Povestitorul”


Intră acum și în grupul de

Îndrăgita trupă suceveană „Odyssey”, lansează vineri, 26 noiembrie, la ora 21.00, în club Vox, noul album intitulat „Povestitorul”.

“Povestitorul” este al doilea album Odyssey, după “Piatră de Hotar”, şi cuprinde nouă piese pe care publicul le-a mai ascultat şi le ştie, dar care nu au fost niciodată înregistrate.

Albumul va avea o calitate superioară a înregistrării şi orchestrării pieselor, materialul înregistrat în studio-ul trupei fiind mixat de Radu Ionescu la IPT Records Bucureşti şi masterizat în Elveţia, în perioada mai 2009 – noiembrie 2010.

Formaţia Odyssey a luat fiinţă în 1996, la iniţiativa lui Cristian Rangu şi a lui Laurenţiu Paicu, cu ocazia participării la festivalul de muzică folk “Chitara de Argint” de la Reghin.

Fanii formaţiei şi iubitorii de muzică folk-rock sunt aşteptaţi la lansarea albumului de pe 26 noiembrie, în Club Vox, începând cu orele 21.00.


Intră acum și în grupul de