„Calator in lumea cartilor”, la Biblioteca Bucovinei


Intră acum și în grupul de

Biblioteca Bucovinei şi elevii de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava invită sucevenii vineri, începând cu ora 14.00, să pornească într-o călătorie în lumea cărţilor. Acţiunea se intitulează “Călător în lumea cărţilor” şi-i are ca protagonişti pe elevii claselor V-VIII, a IX-a B şi a IV-a B, de la colegiul mai sus amintit, coordonati de prof. Maria Căruntu, Valentina Lucica Păcurari şi bibliotecar Lăcrămioara Andrei.

Potrivit directorului Bibliotecii Bucovinei “I.G.Sbiera”, Gabriel Cărăbuş, manifestarea va fi găzduită de Sala de Artă „Elena Greculesi” a bibliotecii judeţene şi cuprinde următoarele activităţi:

1. „La drum, cu poezia-merinde”- un dar spiritual în prag de sărbători de la elevii claselor V-VIII;

2. „O carte pentru şcoala mea”- bilanţul unui generos proiect educativ cu participarea claselor de gimnaziu;

3. „Cărticica mea de suflet”- expozitie (cu vânzare) de „cărticele” realizate manual de către elevii clasei a IV-B.


Intră acum și în grupul de