“Dificultatea de a trai. Povestiri psihanalitice despre copii” cu Ilinca Rusu, la Carturesti

Ceainăria librăriei Cărtureşti va fi sâmbătă, 8 ianuarie, de la ora 17.00, gazda unei discuţii pe care psihologul Ilinca Rusu o propune pe marginea cărţii „Dificultatea de a trăi. Povestiri psihanalitice despe copii”, după autorul Francoise Dolto.

“Copiii noştri poartă în spate datoriile noastre, datorii în sens de dinamică nerezolvată, de experienţe nefericite refulate în noi. Le moştenesc, după cum ne moştenesc darurile şi calităţile dinamice în sens pozitiv. Dar putem oare spune, atunci când un copil nu este bine, că el este bolnav din cauza trecutului părinţilor? Şi ce este boala? Fiindcă, în realitate, copilul nu este „bolnav”, el încearcă doar să ne vorbească, să ne spună ceva prin propriul lui corp.

Dacă delincvenţii, drogaţii, neadaptaţii vârstei adulte sunt copiii neiubiţi şi lipsiţi de cuvintele părinţilor la vârste fragede, cum susţine Francoise Dolto, atunci putem evita dramele şi tragediile maturităţii, oferindu-le în terapie (psihanaliza) iubire şi mai ales cuvinte să-şi exprime problemele nerezolvate, inconştiente. Cuvintele care îi pot ajuta şi pe părinţi, prin efectele lor benefice, să înţeleagă mai bine dificultăţile relaţiilor cu propriii copii”, explică psihologul Ilinca Rusu.