“Martisorul”, celebrat la Clubul de Lectura pentru Copii “Printul Fermecat”


Intră acum și în grupul de

Biblioteca Bucovinei “I.G.Sbiera” organizează a XIX – a sesiune a Clubului de Lectură pentru Copii “Prinţul Fermecat” şi a Cenaclului Scriitorilor-Copii, cu tema Mărţişor.

Întâlnirea care va avea loc vineri, 4 martie, de la ora 18.00, în Sala de Arte a Bibliotecii Bucovinei, va oferi surpriza unor evenimente speciale intitulate: MĂRŢIŞORUL – Tradiţii şi simboluri româneşti, Poemul-Mărţişor – Atelier de Lectură şi Scriere Creativă, respectiv Copilăria la PUTERE – Critică şi trăznăi.

Inițiativa organizării acestui club de lectură aparține unui grup de părinți conștienți de faptul că Biblioteca Bucovinei reprezintă mediul ideal pentru a sădi în sufletul copiilor bine educați dragostea față de carte și față de lectură, respectul față de limba și literatura română, precum și interesul, prețuirea față de culturile de altă limbă.

Lecturile publice pentru copii, împreună cu aceștia sunt calea prin care obiceiul lecturii devine un mod de viață și o îndeletnicire utilă și plăcută din viața viitorului tânăr și adult.

Poveștile copilăriei împărtășite de copii și de părinți în Clubul de lectură vor sădi mai departe interesul față de carte, școală, educație.

Clubul de lectură “Prințul fermecat” Cenaclul Scriitorilor-Copii și promovarea acestora fac parte din Campania Bibliotecii Bucovinei şi a Consiliului Judeţean Suceava intitulată România vorbită frumos.

Evenimentul moderat de scriitoarea Angela Furtună este organizat de Biblioteca Bucovinei, Consiliul Judeţean Suceava, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iaşi, Librăriile Alexandria şi www. agonia.ro


Intră acum și în grupul de