Descopera noutatile aduse la “Targul de obiecte handmade”, de la Iulius Mall Suceava


Intră acum și în grupul de

Podoabe, haine, accesorii şi obiecte de decor deosebit de frumoase, toate meşterite în mici ateliere şi la mare modă, vor fi expuse spre vânzare la parterul Iulius Mall Suceava, în perioada 12-14 august 2011, informează departamentul de PR din cadrul complexului comercial.

Potrivit aceleiaşi surse, în programul de funcţionare al shopping-mall-ului, standurile vor fi împodobite cu produse şic, menite să ne facă unici.

Atelierul de vacanţă – Până pe data de 11 septembrie 2011, ceainăria librăriei Cărtureşti găzduieşte ateliere de vacanţă unde timpul înseamnă altceva decât computer şi televizor. „Pentru a putea crea împreună, vom începe prin a ne cunoaşte şi a descoperi spaţiul cu toate surprizele sale, iar odată acomodaţi, ne vom trage pernuţele de ascultat poveşti şi vom << citi >> lumea pe care personajele noastre o trăiesc prin sunete sau prin culori. Mai mult decât atât, vom crea din colaje şi vom << scrie >> în culori, propriile aventuri. În timp ce părinţii vor putea răsfoi o carte şi vor putea savura un cocktail de ceai rece, copiii vor descoperi o lume a artei, a jocului şi a poveştilor – o lume care transpune şi remodelează magia frumosului prin ochii unui copil”, oferă detalii gazdele librăriei cu dichis.

Aşadar, în fiecare marţi, de la ora 17.30, la Cărtureşti copii se vor putea bucura de: Ora de joacă, cu Simona Covaliu, în fiecare miercuri, de la 18.00, Seara de poveşti, cu Sorina Puiul, în fiecare vineri, de la 17.30, Atelier de creaţie, cu Simona Covaliu şi în fiecare sâmbătă, de la ora 11.30, Atelier Origami, cu Luana Popa.


Intră acum și în grupul de