Cetatea de Scaun a Sucevei se pregateste sa gazduiasca o noua manifestare de amploare. Descopera aici despre ce festival este vorba (VIDEO)

La doar patru zile de la încheierea Festivalului de Artă Medievală de la Suceava, Cetatea de Scaun va găzdui un nou eveniment de amploare destinat, de această dată, iubitorilor de muzică rock şi intitulat Festivalul Bucovina Rock Castle.

„Practic, de joi, 18 august, începe Bucovina Rock Castle, o manifestare aflată la prima ediţie, însă sunt convins că publicul care iubeşte rock-ul va fi prezent în Cetatea Sucevei, acolo unde vor avea loc concertele. Locaţia este inedită, mai ales că vorbim de şanţul Cetăţii de Scaun de la Suceava. Evenimentul este organizat de Centrul Cultural Bucovina şi de Muzeul Bucovinei, şi sper să se bucure de acelaşi interes din partea publicului sucevean”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu.

Potrivit sursei citate, în cadrul evenimentului vor concerta 20 de trupe din România, dintre care cinci din Suceava şi o trupă din Italia.

Intrarea în cetate se va face tot contracost, respectiv6 lei pentru adulţi şi 2 lei pentru copii.

Prima ediţie a Festivalului Bucovina Rock Castle se va desfăşura în perioada 18-21 august 2011.