Onofrei: “Ponta avea, la Bucuresti, o imagine despre Suceava si a gasit aici altceva. Socul a fost atat de mare incat reactia a fost disproportionata” (VIDEO)

Liderul PSD, Victor Ponta, şi-a dat seama că pentru USL este cel mai complicat şi mai greu să câştige alegerile în judeţul Suceava, susţine prim- vicepreşedintele PDL Suceava, senatorul Orest Onofrei.

Potrivit acestuia, Victor Ponta avea, la Bucureşti, o imagine privind situaţia politică din Suceava, iar când a ajuns aici a constatat că este altceva decât se aştepta. „Şocul a fost atât de mare încât reacţia a fost disproporţionată”, a spus Onofrei.

El a adăugat că liderul PSD a fost vizibil afectat de faptul că la Punta, unde s-au adunat 25.000 de oameni, nu a fost băgat în seamă şi, mai ales, că mulţimea nu a huiduit pe cei din PDL.

În opinia parlamentarului democrat-liberal, reacţiile lui Victor Ponta nu sunt pe măsura pregătirii profesionale şi că, în democraţie, un procuror care acuză aduce şi probe. „Beria ar păli de invidie în faţa lui Ponta”, a spus Onofrei care a apreciat că, din păcate, Victor Ponta ar putea proiecta un alt fel de PSD, dar că nu o face. „Când mă gândesc la ce fel de organizare propune Victor Ponta, încep să îl regret pe Adrian Năstase sau Ion Iliescu”, a spus senatorul PDL.

El a mai spus că s-a dovedit acum că USL funcţionează ca o maşină cu saboţii blocaţi. „De la formare, USL nu a crescut, ci a încetinit. Victor Ponta şi Crin Antonescu sunt ca doi saboţi blocaţi. Scot fum şi ţipete”, a conchis senatorul Orest Onofrei.