Dumitrescu Eduard din Suceava este castigatorul celei de-a III-a editii a concursului “Cupa Toamnei la Sah – Alexandria Librarii”

Câştigătorii competiţiei “Cupa Toamnei la Şah- Alexandria Librării”, care s-a desfăşurat în perioada 8-10 septembrie 2011, în incinta Shopping City Suceava, sunt: Dumitrescu Eduard (locul I), Pădurariu Mihai (locul II) şi Neagu Valentin (locul III), menţiune primind Cioată Sebastian, informează într-un comunicat de presă Anca Ciutac, specialist marketing în cadrul complexului comercial sucevean.

Potrivit documentului citat, manifestarea, aflată la cea de-a III-a ediţie, a adunat zeci de copii cu vârste între 7 si 15 ani. Concursul s-a desfăşurat în sistem eliminatoriu, pe suprafaţă mare de joc (3 × 3 metri).

Câştigătorii competiţiei de şah au primit premii în cărţi oferite de partenerii Alexandria Librării: editurile Corint, Corint Junior, Leda, Girasol, Gama şi Litera. Jocurile din cadrul competiţiei au fost arbitrate de Cristian Raţiu din Suceava.

“Alexandria Librării felicită toţi participanţii. Vă reamintim că puteţi veni zilnic între orele 10-20 să vă îmbunătăţiţi tehnica de joc. Cupa Toamnei la Şah – Alexandria Librării este parte a proiectului << GÂNDEŞTE >>”, transmite Anca Ciutac în comunicatul de presă.