“Lecturi Urbane – Suceava Citeste” a ajuns la cea de-a V-a editie


Intră acum și în grupul de

Alexandria Librării și Shopping City Suceava organizează sâmbătă, 24 martie 2012, a V-a ediție “Lecturi Urbane – Suceava Citește”, informează într-un comunicat de presă, reprezentanţii Alexandria Librării.

Potrivit acestora, manifestarea va avea loc în Parcul “Lecturi Urbane” din Shopping City Suceava și va începe de la ora 14.00. Elevi de la Colegiul Național “Petru Rareș” din Suceava vor susţine un mini concert de muzică. Şi la această ediție, BOA (Ovidiu Bortă Ambrozie) va executa în mod gratuit portrete şi caricaturi.

“La cele patru ediţii anterioare au participat peste 1.000 de copii, adolescenţi, oameni simpli şi personalităţi sucevene. ÎMPREUNĂ am reuşit să oferim sute de cărţi celor prezenţi. În acest demers am fost susţinuţi de editurile – CORINT, Humanitas, Curtea Veche, Litera, Cartex 2.000, Steaua Nordului, Leda, Rao, Polirom şi Corint Junior”, se arată în document.


Intră acum și în grupul de