Pub Boem “La Fierărie” va găzdui marţi, 17 aprilie 2012, de la ora 17.00, lansarea cărţii “Poemele eternei regăsiri”, semnată de Nicole Vasilcovschi, informează într-un comunicat de presă, scriitoarea Angela Furtună, cea care va prezenta evenimentul.
”Despre Nicole Vasilcovschi: n. 24 nov. 1983, Suceava; în prezent lector univ. dr. la Universitatea << Andrei Șaguna >> din Constanța. Activitate științifică și literară – A publicat deja cinci volume de autor, în intervalul 2004-2009; publică literatură în volume colective, periodice, laureată a unor premii naționale”, se arată în documentul citat.
Evenimentul va avea loc cu susţinerea – Consiliului Județean Suceava, Bibliotecii Bucovinei “I. G. Sbiera” Suceava, Pub-ului Boem “La Fierărie” şi Alexandria Librării.
Intră acum și în grupul de





