La Galleria Mall se joaca “Cei trei purcelusi”


Intră acum și în grupul de

Teatrul pentru copii și tineret “Vasilache” din Botoșani va prezenta sâmbătă, 19 mai 2012, de la ora 11.30, în zona dedicată copiilor din Galleria Suceava (la etaj), piesa “Cei trei purceluși”, informează într-un comunicat de presă, reprezentanţii complexului comercial.

”Durata spectacolului va fi de 50 minute, iar vârsta recomandată pentru public se situează între 3 și 18 ani. După program, copii se vor distra pe cinste în spaţiul de joacă special amenajat, vor putea participa la un program interactiv doar pentru ei și, bineînțeles, vor fi premiați cu cele mai simpatice jucării.

Aşadar, în fiecare sâmbătă, la Galleria Suceava copii au liber la joacă, iar părinții au liber la shopping!”, se arată în documentul citat.


Intră acum și în grupul de