La Galleria Mall se joaca “Ratusca cea urata”


Intră acum și în grupul de

Teatrul pentru copii și tineret “Vasilache” din Botoșani va prezenta sâmbătă, 16 iunie 2012, de la ora 11.30, în zona dedicată copiilor din Galleria Suceava (la etaj), piesa “Rățușca cea urâtă”, informează într-un comunicat de presă, reprezentanţii complexului comercial.

Potrivit acestora, durata spectacolului va fi de 50 minute, iar vârsta recomandată pentru public se situează între 3 și 18 ani.

”După program, copii se vor distra pe cinste în spațiul de joacă special amenajat, vor putea participa la un program interactiv doar pentru ei și, bineînțeles, vor fi premiaţi cu cele mai simpatice jucării”, se arată în documentul citat


Intră acum și în grupul de