“Cautatorii de Povesti” poposesc la Suceava. Detalii aici!


Intră acum și în grupul de

Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera” din Suceava va găzdui luni, 12 noiembrie 2012, de la ora 12.00, la Sala de Artă „Elena Greculesi” lansarea unor povești adevărate, pline de culoare și personaje pitorești, în evenimentul de lansare al primei cărți dedicate bibliotecilor publice din România, scrise de Irina Păcurariu, Cătălin Ștefănescu, Radu Paraschivescu și Vlad Petreanu, informează într-un comunicat de presă, directorul instituţiei sucevene, Gabriel Cărăbuş.

Potrivit acestuia, evenimentul va beneficia de prezența Irinei Păcurariu, a lui Paul-Andre Baran, director program Biblionet, a reprezentanţilor autorităţilor publice, a unor personaje ale poveștilor, a bibliotecarilor din tot județul Suceava şi a unor bibliotecari invitaţi din judeţele Moldovei.

În document se mai arată că volumul „Căutătorii de Povești” este rezultatul primei campanii de promovare a bibliotecilor publice din România, care a consemnat schimbările și efectele în comunitate datorate dezvoltării bibliotecilor publice locale.

Campania este inițiată de programul Biblionet în România, care presupune o investiție de 26,9 milioane de dolari în România, pe o durată de 5 ani și care își propune facilitarea accesului la informație prin introducerea tehnologiei moderne în bibliotecile publice.

Prin acest program, până la finalul anului, peste 2.000 de biblioteci vor fi dotate cu peste 9.441 de calculatoare și echipamente aferente.


Intră acum și în grupul de