Expozitie de grafica marca PAULA SALAR si lansare de volume, la Biblioteca Bucovinei


Intră acum și în grupul de

În cadrul activitatilor puse sub genericul “2012 – ANUL CARAGIALE LA BIBLIOTECA BUCOVINEI”, instituţia suceveană va găzdui luni, 17 decembrie 2012, de la ora 12.00, vernisajul expozitiei “I. L. Caragiale – Personaje şi personalităţi”, de Paula Şalar, urmată de lansarea celor trei volume ale lucrării “I. L. Caragiale – Un omagiu planetar”, informează într-un comunicat de presă, directorul instituţiei sucevene, Gabriel Cărăbuş.

Potrivit acestuia, expoziţia ce urmează a fi vernisată luni, 17 decembrie, de la ora 12.00, la Galeria de Artă a Bibliotecii Bucovinei (corp A, etaj I), cuprinde 21 de lucrări de grafică de şevalet, ilustraţie de carte, caricatură, realizate în tehnică laviu, dar şi peniţă, tuş, creion, şi va fi deschisă în perioada 17 decembrie 2012 – 4 ianuarie 2013.

„În lucrările prezente în expoziţie mi-am dorit să surprind atmosfera epocii lui I.L.Caragiale, cu PERSONAJELE sale aparte. Prin desenele mele dezvălui privitorului o viziune plastică a lui Nae Caţavencu şi Ghiţă Pristanda, a lui Farfuridi, profilul unui bancher al vremurilor, al politicianului, al cetăţeanului turmentat, al lui Pampon şi Crăcănel, al amorezului notoriu Nae Girimea, dar accentuez în tuşe satirice şi tipologia copilului răsfăţat al acelor timpuri: un Ionel Popescu surprins în mijlocul acţiunilor sale mult prea îndrăzneţe,  tânărul Goe înconjurat de mam’ mare, mamiţica şi tanti Miţa, precum şi metehnele damelor societăţii, între schiţele expuse făcându-şi apariţia şi Bubico împreună cu << mamiţa >>  sa.

Îmi doresc să duc această expoziţie în licee şi şcoli, mult mai aproape de noile generaţii, să le vin în întâmpinare spre a-i face să păşească firesc, pentru a parcurge cu dorinţă vie opera lui I.L. Caragiale şi spre a repune, la locul meritat adevăratele valori ale tuturor timpurilor”, a spus Paula Şalar,  grafician, profesor.

În ceea ce priveşte lansarea volumelor cuprinse în lucrarea “I. L. Caragiale – Un omagiu planetar”, artista explică faptul că, caricaturistul NICOLAE IONIŢĂ reuşeşte să realizeze această impresionantă colecţie de portrete şi caricaturi, rodul creaţiei caricaturiştilor din mai multe ţări ale lumii.

„Sunt foarte onorată să mă aflu, ca singurul caricaturist reprezentant al Bucovinei, ca grafician şi fondator de şcoală de caricatură, alături de importanţi reprezentanţi ai artei grafice româneşti şi universale, împreună cu 1.500 de artişti din 141 de ţări, punându-ne peniţa în slujba marelui I.L. Caragiale”, a susţinut  Paula Şalar.

Potrivit acesteia, proiectul mai are o apariţie publicată, de asemenea, cu acordul Academiei Române, volumele cuprinzând 4.000 de portrete, înfăţişând 250 de scriitori români, sub titlul „O istorie a literaturii române desenată de mari graficieni ai lumii” – 2009 – editată de către Muzeul Naţional al Literaturii Române.

Colecţia de portrete şi caricaturi a fost expusă în mari oraşe ale lumii, în importante muzee din ţară şi străinătate.

 

 


Intră acum și în grupul de