Lucrari de arta cu o valoare totala de asigurare de peste 1 milion de euro, la Suceava (VIDEO)

Conducerea Muzeului Bucovinei depune toate eforturile posibile ca pe parcursul lunii aprilie sucevenii şi nu numai, să se poată bucura de o expoziţie de artă care va cuprinde tablouri a căror valoare totală de asigurare se ridică la peste 1,1 milioane de euro.

Potrivit afirmaţiilor directorului Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, făcute în cadrul unei conferinţe de presă susţinută pe parcursul zilei de luni, este vorba despre o colaborare realizată cu Muzeul Brukenthal din Sibiu, prin care se doreşte aducerea în cadrul unei expoziţii de excepţie a unui număr de 19 lucrări ce aparţin unor pictori englezi, olandezi, italieni sau germani şi care datează din secolele XVI – XIX.

„Este vorba despre prima manifestare de acest gen care a avut loc vreodată la Suceava şi din păcate am fost nevoiţi să ne oprim la doar 19 piese, deoarece unele dintre ele sunt de mărimi foarte mari, iar spaţiul nostru de expunere este unul limitat” a declarat Emil Ursu. Întreaga acţiune va fi posibilă doar dacă muzeul sucevean va reuşi să găsească prin intermediul sponsorilor suma necesară acoperirii asigurării ce trebuie plătită pentru aducerea lucrărilor în Bucovina.

Expoziţia se va intitula „Scene şi personaje din Vechiul Testament”, urmând a fi inclusă în rândul manifestărilor „Paştele în Bucovina”, iar printre tablouri se vor regăsi şi „David cu capul lui Goliath”, „Potopul”, „Tobias însoţit de un înger”, „Visul lui Iacob”, „Găsirea lui Moise” sau „Iov, nerecunoscut de soţie şi prieteni”.