Festivalul “Primavara Poetilor” a ajuns la final la Suceava

Evenimentul oficial de închidere a Festivalului “Primăvara Poeţilor” (Le Printemps des Poètes), ediţia 2013, din Suceava, va avea loc duminică, 24 martie, la ora 16, la Pub-ul cultural La Fierărie Talcioc Cultural, anunţă managerul Bibliotecii Bucovinei, Gabriel Cărăbuş. Potrivit acestuia, localul menţionat anterior va găzdui, sub genericul POUR LA BONNE BOUCHE, recitalul Angelei Furtună, coordonatoarea pentru Bucovina a festivalului francofon (recital intitulat “Momente din marea literatură românească şi universală dedicată  Vinului”), precum şi o degustare amicală de vinuri oferită de EnoteCA – magazinul de vinuri, din Suceava şi de Casa de Vinuri NACHBIL din Beltiug, avându-l ca invitat pe somelierul Răzvan Demian.
Inchidere Festival Primavara Poetilor_3
Cărăbuş mai precizează că va fi audiat în premieră un album de Marius Mihalache şi vor fi oferite publicului şi alte surprize. Accesul la eveniment este gratuit,  motto-ul întâlnirii fiind “In vino veritas – In libris speramus”.
“Francofonia, sub egida Le Printemps des Poètes – Les Voix du Poème – Primăvara Poeților 2013, s-a bucurat din nou de un imens succes. Acest nou maraton francofon sucevean a fost organizat, între 9 și 24 martie, de Consiliul Județean Suceava, Biblioteca Bucovinei, Alexandria Librării, La Fierărie Talcioc Cultural, Shopping City, Colegiul Naţional <<Ştefan cel Mare>>, Colegiul Tehnic <<Mihai Băcescu>>, Colegiul Tehnic <<Samuil Isopescu>> şi Colegiul Economic <<Dimitrie Cantemir>>, a mai declarat managerul Bibliotecii Bucovinei.