Ioan Ciprian Frasiniuc: „Toate hainele mele sunt unicat”. Povestea unei colectii vestimentare inedite, realizata de un elev sucevean

Un tânăr de doar 17 ani, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava este realizatorul unei colecții vestimentare inedite, dedicată reprezentanților sexului puternic. Ioan Ciprian Frasiniuc și-a descoperit pasiunea pentru arta vestimentară în urmă cu aproximativ doi ani, iar de atunci materialele și mașina de cusut îi sunt mereu aproape. La Balul Bobocilor din acest an al Colegiului la care studiază, Ciprian și-a prezentat colecția inedită numită „Black&White”, iar reacțiile au fost dintre cele mai diverse. Publicul a apreciat talentul micului croitor și l-a încurajat cu aplauze, articolele vestimentare fiind scoase în evidență de modelele masculine care au defilat în lumina reflectoarelor.

balul bobocilor informatica  (55)

Deși colecția tânărului însumează 15 articole vestimentare, în prezentarea de la Casa de Cultură de la Balul Bobocilor au intrat doar 11, printre acestea și o rochie deosebită pentru domnișoare, neagră, din dantelă, ce scoate în evidență senzualitatea oricărei tinere care o poartă.

Tânărul creator și-a realizat un mic atelier acasă, iar prietenii și cunoștințele apelează la el cu multă încredere ori de câte ori au nevoie de o ținută specială.

Modest, perseverent, dornic de a-și urma pasiunea, Ioan Ciprian Frasiniuc a acceptat propunerea NewsBucovina.ro de a vorbi despre începuturile lui în creația vestimentară și modul în care a ajuns să realizeze o colecție întreagă, asemenea marilor nume din industrie.

ciprian frasiniuc

NewsBucovina.ro: Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru creațiile vestimentare?

Ciprian Frasiniuc: Am început acum doi ani, dintr-o prostie. Eram acasă, în prima zi de Crăciun și am găsit niște materiale ale mamei. Atunci am început să cos prima dată la mână. Și acum am primul papion făcut de mine. Cam după jumătate de an am început să modific hainele care nu îmi plăceau. Le strâmtam, le scurtam, le puneam alte materiale, tot felul de culori, iar la un moment dat mama m-a întrebat de ce nu aș face hainele mele, să am creații proprii. La început a fost mai greu, dar după un timp am intrat în producție, iar acum toate hainele mele sunt unicat.

NB: Ce îți propui să aduci nou în modă?

CF: Nu pot spune că aduc ceva chiar nou, ci mai degrabă ceva reinventat. Totul e o revitalizare.

NB: Ce te-a determinat să realizezi colecția vestimentară „Black&White”?

CF: Inițial nu am vrut să o fac, dar m-au încurajat prietenii și părinții să o fac și acum nu regret că i-am ascultat.

NB: Ce ne poți spune despre această colecție?

CF: Este o colecție clasică, după nume, alb și negru. Primul articol intrat în prezentare, o rochie, semnifică puritatea femeii, iar prin celelalte piese am vrut să arăt simplitatea bărbatului. Profesorii au spus că au fost cam indecente, prea mult pentru un bal, dar nu prea am ținut cont de asta.

NB: Cui sunt adresate hainele din colecția „Black&White”?

CF: Cred că tuturor oamenilor, adolescenților și tinerilor în special.

NB: Cum ai descrie în trei cuvinte colecția?

CF: Misterioasă, clasică și bărbătească.

NB: Îți dorești o carieră în industria modei?

CF: Da, după terminarea studiilor liceale vreau să continui la Facultatea de Arte de la București.

NB: Cum se împacă studiile cu pasiunea pentru confecționarea hainelor?

CF: Nu prea bine, dacă mă țin numai de pasiune uit de școală, și invers. Încerc să le îmbin.

NB: Cât timp aloci pe zi pasiunii tale?

CF: Cel puțin două ore pe zi. Se întâmplă uneori să nu dorm nopțile.

NB: Când vei prezenta o nouă colecție?

CF: Cred că anul viitor. Va fi o colecție și pentru fete. Consider că sunt încă la început și mai am multe de învățat.

NB: În opinia ta, ce se poartă în acest sezon?

CF: Se poartă hainele englezești, stil Oxford și trenciurile lungi. Materialul care îmi place mie și îl recomand este pielea în combinație cu alte texturi.

NB: Ai un designer preferat?

CF: Da, este vorba despre Gianni Versace.

NB: Ce persoane publice ți-ar plăcea să îți poarte creațiile?

CF: Nu m-am gândit la asta, dar cred că din modelele masculine de la noi din țară nu aș refuza pe nimeni. Mi-ar plăcea să îmi poarte creațiile Victor Slav sau Bogdan Vlădău, ei sunt destul de cunoscuți în România.