Primarul Câmpulungului dă cu „flit” Congresului PNL în favoarea ministrului Videanu

Primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Constantin Şerban, a refuzat să facă deplasarea la Bucureşti, unde ar fi trebuit să participe, ca delegat, la Congresul Extraordinar al PNL, ocazie cu care se va alege un nou preşedinte pentru partid. El a declarat joi, presei, că din punctul său de vedere, venirea la Suceava a ministrului Economiei, Adriean Videanu, este cu mult mai importantă decât alegerea unui preşedinte la PNL, în condiţiile în care, guvernarea PNL care tocmai s-a încheiat, nu l-a ajutat mai deloc pe primarul din Câmpulung, care este membru PNL, să rezolve problema încălzirii locuinţelor oraşului.

Chiar dacă a avut un premier liberal şi un Guvern la fel, primarul de la Câmpulung nu a primit decât promisiuni de la toţi cei care au vizitat oraşul şi care s-au dovedit a fi insensibili la problema locuitorilor.

“Şi Tăriceanu şi Vosganian au fost membri ai Guvernului trecut. Au fost la Câmpulung, au văzut ce probleme sunt şi au plecat. Şi cam atât”, a explicat primarul Şerban motivele pentru care nu înţelege să rateze ocazia de a face lobby pentru oraş.

“Nu ştiu ce intenţii are ministrul Videanu sau preşedintele CJ, Gheorghe Flutur, dar sunt convins că dacă nici acum nu se rezolvă problema încălzirii şi a centralei oraşului, cred că trebuie să ne gândim foarte serios la o soluţie alternativă de rezolvare a problemei căldurii şi apei calde. Eu sper ca raţiunea să primeze în faţa culorii carnetelor de partid, iar câmpulungenii să fie trataţi cu respectul pe care-l merită”, a mai spus Gabriel Şerban.

Ministrul Videanu vine la Suceava la invitaţia lui Gheorghe Flutur şi va discuta cu acesta şi cu mai mulţi primari din judeţ problema continuării implementării mega-proiectului “Suceava-utilităţi şi mediu la standarde europene”.