Intră acum și în grupul de
Un număr de 16 lucrări semnate de artistul plastic avangardist Victor Brauner, în valoare de peste 1,5 milioane de euro, au fost aduse luni seara la Complexul Muzeal Bucovina din Suceava urmând ca acestea, împreună cu alte trei lucrări, să fie prezentate, de vineri, timp de zece zile, într-o expoziţie specială. Tablourile au fost aduse cu un transport special , fiind însoţit de poliţie şi jandarmi.
Această expoziţie constituie o premieră pentru Suceava, tablourile lui Brauner fiind cotate în prezent la sute de mii de euro fiecare. Expoziţia se va deschide vineri, a declarat directorul Complexului Muzeal Bucovina, Emil Ursu, care şi-a exprimat bucuria că în expoziţie vor fi prezentate încă două lucrări, o compoziţie şi o lucrare grafică ce au fost, aparţinând unui colecţionar.
În expoziţie va fi cea mai importantă lucrare aflată în România, «Personaj cu animal fantastic», cotată la 400.000 de euro, dar şi altele, precum «Peisaj din Dobrogea» cotat la 150.000 euro, «Portret de tânăr», «Compoziţie», «Femeie pe plajă». Pe lângă lucrări, în expoziţie vor fi şi afişe ale unor expoziţii Victor Brauner prezentate în Europa, precum şi cărţi despre artist. Va fi prezentat, de asemenea, un catalog realizat cu ocazia centenarului de la Piatra Neamţ.
Şase dintre lucrări au fost puse la dispoziţie de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, ele având un preţ total de asigurare de 735.000 de euro, iar alte trei lucrări cu o valoare de asigurare de aproape 70.000 de euro, vor fi preluate miercuri de la Muzeul de Artă Piatra Neamţ.
Artist evreu, Victor Brauner s-a născut în data de 15 iunie 1903 la Piatra Neamţ şi a murit în Franţa în 1966. Pe lângă cursurile Şcolii Evanghelice din Brăila, el a frecventat o scurtă perioadă pe cele ale Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti. Prima expoziţie personală a fost în 1924, la Bucureşti, fiind lucrări în stil expresionist. Din 1930, Brauner se stabileşte la Paris, unde se împrieteneşte cu Constantin Brâncuşi.
Intră acum și în grupul de