Președintele ATOP Suceava, Vasile Tofan, crede că e nevoie de recâștigarea respectului și încrederii față de uniformă: Lipsa de respect față de uniformă duce la nerespectarea regulii, a legii ca atare (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Președintele ATOP Suceava, consilierul județean liberal Vasile Tofan, a declarat, la interviurile News Bucovina, că unul dintre obiectivele sale în cadrul acestei structuri de ordine publică este cel prin care opinia publică să recâștige încrederea și respectul față de uniformă.

„Cred că cel mai important este să se întărească respectul și încrederea față de uniformă. Poate că vi se pare că sună arhaic, poate că depășit, dar nu, mai ales ținând cont de ceea ce se întâmplă astăzi în societatea românească și mai ales gradul de emoție, de semne de întrebare, de neliniște, create de evenimentele petrecute de acum mai bine de o lună de zile în sudul țării, la Caracal”, a spus Vasile Tofan.

Președintele ATOP a arătat că mulți din această zonă spun că e bine că astfel de infracțiuni nu se petrec în această zonă și că n-ar putea să se petreacă în județul Suceava.

El crede însă cel mai important este recâștigarea încrederii opiniei publice în uniformă.

URMĂREȘTE DECLARAȚIILE LUI VASILE TOFAN ÎN CADRUL INTERVIURILOR NEWS BUCOVINA

„Cea mai mare fractură este în ceea ce înseamnă astăzi societatea civilă și tot ceea ce reprezintă instituțiile de stat”, a declarat președintele ATOP Suceava.

Vasile Tofan a spus că chiar a apărut o inițiativă legislativă în Parlament potrivit căreia șoferii să-și aleagă perioada când să li se suspende carnetul, făcând referire la inițiativa deputatului sucevean Alexandru Băișanu și consideră că chiar și acest gen de acțiuni în Parlament contribuie la scăderea încrederii în lege pentru că se poate negocia.

„Astăzi, în România, mor în accidente de circulație mai mulți decât își dau duhul în Afganistan și nu cred că hotărârile, legile, pot fi spre relaxare. Dimpotrivă”, a spus Vasile Tofan.

El consideră că, în unele situații, neîncrederea izvorăște din procese care durează ani de zile, cu oameni care, din culpă, nu doar din neatenție, alcool și altele, produc accidente mortale și sunt condamnați cu cu suspendare.

„Omul de rând, familiile victimelor, nu au cum să fie de acord cu așa ceva. Cum să le recâștigi încrederea?”, a întrebat Vasile Tofan.

El crede că va trebui să se acționeze la toate nivelurile pentru recâștigarea încrederii în instituțiile statului.

„Trebuie umblat peste tot. E nevoie de recâștigarea încrederii. Nu doar dintr-o singură parte, impunând legea și regula. Generația tânără e mai puțin receptivă și, cred justificat”, a spus președintele ATOP Suceava.

El a menționat că, în calitatea sa de președinte al ATOP Suceava, încearcă, din această poziție, dincolo de regulamente, să ducă lucrurile pe o pistă de acest gen, de recâștigare a încrederii și respectului față de uniformă.

„Dincolo de respect față de uniformă nu se mai respectă regula, nu se mai respectă legea ca atare, iar reprecusiunile nu-s de ieri, de azi, ci s-au perpetuat și ne ducem mult în populism și nu suntem la nivelul la care să ne permitem lucrul acesta”, a mai spus Vasile Tofan. (T.B.)


Intră acum și în grupul de