O nouă pârtie pentru sezonul de iarnă, amenajată la Vatra Dornei

Numărul persoanelor care optează să se trateze de diferite afecţiuni în staţiunea balneară Vatra Dornei a scăzut mult, a declarat miercuri, primarul municipiului, Ioan Moraru. Potrivit acestuia, pentru turismul balnear, în Vatra Dornei sunt funcţionale trei baze de tratament cu dotări moderne. Edilul dornean a arătat că în ceea ce priveşte numărul turiştilor care aleg să îşi petreacă vacanţele în această zonă, s-a menţinut constant. „În ceea ce priveşte turiştii, nu stăm mai rău ca anul trecut. E vorba de turiştii care vin în Vatra Dornei să-şi petreacă vacanţele. Turismul balnear este însă foarte mult redus”, a spus Moraru, care a precizat că pentru viitorul sezon de iarnă, în staţiune vor fi trei pârtii de schi funcţionale.

Astfel, pe lângă pârtiile Parc şi Dealul Negru, se lucrează în prezent la pârtia Veveriţa, care este a municipalităţii şi este amenajată printr-un proiect Phare. „Noua pârtie de schi va avea o lungime de 850 de metri, va fi iluminată şi prevăzută cu instalaţie de teleschi şi cu tunuri de zăpadă artificială”, a explicat Moraru, cu arătând că amenajarea acesteia costă 3,2 milioane de euro din care cofinanţarea locală este de 1,2 milioane de euro.

Totodată, primarul dornean a menţionat că municipalitatea va efectua şi un studiu de identificare a domeniului schiabil din Vatra Dornei.

În staţiunea Vatra Dornei sunt aproximativ 3200 de locuri de cazare la pensiuni, vile şi hoteluri, a mai precizat Ioan Moraru.