Micii meşteşugari, în “vacanţă culturală” la Muzeul Satului Bucovinean

Muzeul Satului Bucovinean a fost reînviat de micii meşteri populari care sunt iniţiaţi în arta meşteşugăritului. Un număr de 75 de copii, cu vârste între 8 şi 16 ani, s-au înscris anul acesta la a XII-a ediţie a Atelierului de creaţie “Micii meşteşugari”, organizat de Complexul Muzeal Bucovina. Anul acesta sunt lucrative atelierele de pictură a icoanelor pe sticlă, încondeierea ouălor şi prelucrarea artistică a lemnului.

Atelierul de sculptură este coordonat de meşterul popular Florin Cramariuc, care îi iniţiază pe copiii înscrişi în arta crestăturii lemnului. Cu pasiune şi multă răbdare, micii “sculptori” absorb toate informaţiile şi sfaturile pe care le primesc de la mentorul lor. Artistul popular Florin Cramariuc a declarat pentru NewsBucovina.ro că “această iniţiativă a muzeului este una lăudabilă ţinând cont că prelucrarea artistică a lemnului nu se studiază nici măcar la Şcoala de Arte şi mulţi dintre cei înscrişi la atelier nu au cunoştinţe în domeniu”. “Copiii sunt atraşi de aceste teme, dovadă fiind seriozitatea cu care muncesc şi creează tot felul de obiecte din lemn”, a conchis meşterul popular.

La atelierul de încondeiat ouă, copiii, cei mai mulţi cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani, îşi manifestau gălăgios bucuria de a munci. Un număr impresionant de foi, desenate cu diferite modele specifice încondeierii, dovedeau munca pe care aceşti “meşteri” au depus-o. Încântaţi de locul în care îşi petrec o parte din vacanţă, copiii au povestit, afişând un zâmbet timid, cât de mult le place ceea ce învaţă şi cu câtă nerăbdare aşteaptă să înveţe să încondeieze un ou. Acest atelier este coordonat de meşterul popular Celica Nistor.

La atelierul de pictură, coordonat de artistul plastic Viorica Moruz, sunt înscrişi aproximativ 30 de copii. Murdari cu vopsele, aceştia şi-au expus cu mândrie creaţiile, supuse procesului de uscare. Disciplinaţi şi ascultători, copiii parcă sorbeau fiecare vorbă şi încurajare a “doamnei”, aşa cum au numit-o ei. Viorica Moruz a declarat pentru NewsBucovina.ro, că este o adevărată plăcere să lucreze cu copiii, văzând seriozitatea şi dăruirea cu care aceştia tratează acţiunea la care participă.

“Într-o locaţie absolut splendidă, aceşti copii învaţă să conserve şi să perpetueze tradiţiile şi meşteşugurile populare, având parte şi de o vacanţă care te trimite cu gândul la vremurile pe care le petreceai la ţară, la bunici”, a spus muzeograful Iustina Humă, coordonatorul principal al proiectului.

Aceasta a precizat că “vacanţa culturală” a copiilor urmează să fie finalizată cu o expoziţie cu vânzare a lucrărilor micilor meşteri. Expoziţia va avea loc tot la Muzeul Satului Bucovinean şi cu acest prilej, participanţii la atelierele de creaţie vor primi diplome prin care li se recunoaşte valoarea de “artist”, “meşter popular”.

Proiectul se desfăşoară în perioada 6 – 25 iulie a.c., la Muzeul Satului Bucovinean, de luni până vineri, între orele 10 – 14.