“BOA (la) la români” – un deceniu de istorie surprins în 125 caricaturi de presă

Caricaturistul Ovidiu Ambrozie Bortă-BOA şi-a lansat miercuri, la Cărtureşti, “cartea scrisă de alţii”, aşa cum a subliniat însuşi artistul, un volum care cuprinde 125 caricaturi de presă, “ilustrate” cu tot atâtea epigrame.

Volumul “BOA (la) la români” a fost realizat în urma “unui complot”, la care a luat parte şi scriitorul Ion Drăguşanul, a mărturisit artistul, atunci când a făcut o scurtă prezentare a cărţii. Volumul ilustrează, prin fina caricatură de presă a lui BOA şi cele 125 de catrene scrise de Ion Drăguşanul, o societate profund schilodită de lipsa de valori morale şi ne îndeamnă să ne descreţim frunţile prin zâmbet, pentru că „ridendo castigat mores”(râzând înfrânezi moravurile).

Această “carte atipică, o simbioză între caricatură şi epigramă prezintă o retrospectivă a caricaturilor mele, de la debut până în prezent, lucrări care sunt profund îmbunătăţite de epigramele lui Ion Drăguşanul”, a precizat autorul, Ovidiu Ambrozie Bortă.

Cititorii au ocazia să lectureze şi o serie de articole de presă care au apărut de-a lungul timpului în gazetele sucevene, semnate de jurnalişti care, aşa cum precizează epigramistul Ion Drăguşanul în paginile cărţii, “şi-au dobândit dreptul la respect”.

La lansare au fost prezenţi maestrul Mihai Pînzaru PIM, artistul Cătălin Alexandru Chifan, scriitoarea Angela Furtună şi, din rândul clasei politice, Angela Zarojanu. Aceştia au luat pe rând cuvântul, pentru a-l felicita pe autor.

Mihai Pînzaru PIM a reamintit celor prezenţi că grupul grafic Iuliu(SV) Mall va realiza doritorilor, gratuit, caricaturi şi portrete, chiar pe cartea proaspăt lansată.

Lansarea acestui inedit volum de epigrame şi caricaturi a fost dublată şi de o expoziţie pe şevalete a caricaturilor din carte, în format A2. Caricaturile vor fi expuse pe culoarul de lângă librăria Cărtureşti şi vor putea fi vizionate până la sfârşitul lunii iulie.

După încheierea evenimentului prilejuit de lansarea cărţii “BOA (la) români”, cei trei artişti plastici au fost asaltaţi de persoanele care îşi doreau cu ardoare un portret sau o caricatură realizată de grupul grafic Iuliu(SV) Mall.

Cartea, tipărită cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava şi al Centrului Cultural Bucovina (Secţia Cultură Tradiţională) a fost oferită cu titlu gratuit tuturor participanţilor la lansare, aceasta constituind, potrivit scriitoarei Angela Furtună, o viitoare carte de istorie pentru că “peste vreo 20 de ani, această carte o să ne îndemne să renunţăm la o întreagă bibliotecă pentru că însumează un deceniu de istorie politică şi socială”.