Proprietar de restaurant din Câmpulung Moldovenesc anunță că va redeschide restaurantul doar pentru a declanșa un conflict care să fie tranșat în instanță: Municipiul a intrat nemeritat în scenariul roșu //VIDEO

Omul de afaceri câmpulungean, Mircea Giosan, fost consilier local PNL, a declarat, marți, la Analiza de Seară de la News Bucovina, că va deschide miercuri restaurantul pe care îl deține în ciuda restricției impuse prin „scenariul roșu” pentru a declanșa un conflict care să fie tranșat în instanță pentru că el consideră că municipiul Câmpulung Moldovenesc a fost declarat nemeritat în scenariul roșu întrucât CJSU Suceava a inclus și focarul de la CNM „Ștefan cel Mare” care, potrivit deciziei CNSU nu se mai include în calculul incidenței de infectare.  

„Nemeritat suntem în scenariul roșu prin hotărârea CJSU Suceava”, a spus Giosan.

El a arătat că prin decizia CJSU Suceava, în Câmpulung Moldovenesc se suspendă activitatea de alimentație publică, a restaurantelor, mai puțin cea de catering și pregătirea mesei pentru cei cazați.

Giosan a explicat că în calculul pentru scenariul roșu au intrat și cei 23 de elevi ai Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”, deși CNSU a stabilit că focarele din centre de bătrâni, spitale, internate sunt excluse de la acest calcul, iar la colegiul militar e vorba de un internat.

Potrivit lui Giosan, fără focarul de la colegiul militar, municipiul ar avea o incidență de maximum 2 la mia de locuitori și că închiderea activității de alimentație publică lovește într-un sector care și așa a fost foarte afectat.

El s-a întrebat de ce nu se închide Poliția din municipiu unde sunt 11 cazuri confirmate cu Covid, sau Primăria unde sunt 5 cazuri și se închid restaurantele unde nu au fost astfel de cazuri și că el a plătit sume consistente atât pentru asigurarea condițiilor de dezinfecție, dar și de testare a personalului.

„Durerea mare sunt oamenii. De 21 de ani am oameni angajați de atunci. Nu au schimbat un loc de muncă.Ce să le spun acum?”, declarat Mircea Giosan.

El a spus că cei de la AJOFM Suceava nu au clarificat cum se va asigura plata șomajului tehnic pentru că au cerut să li se spună pentru cât timp se cere această formă de sprijin în condițiile în care hotărârea nu stabilește o dată fermă de începere și ieșire din această situație a municipiului.

Mircea Giosan a mai arătat că a făcut un împrumut la început de an pentru a plăti toate taxele și impozitele locale și că activitatea sa a fost mai mult suspendată și că nu are de unde să ramburseze împrumutul.

El a mai spus că a amânat foarte multe evenimente care erau programate pentru acest an și că în zonă petrecerile private nu prea se fac cu număr redus de participanți pentru că localnicii dacă organizează un eveniment atunci acesta trebuie să fie de amploare.

Mircea Giosan a mai declarat că intenționa să conteste Hotărârea CJSU Suceava în instanța de contencios administrativ, dar că procesul ar dura prea mult și fără efecte.

„Mâine deschid restaurantul. Am mai multe șanse deschizând un conflict să ajung în instanță”, a spus Mircea Giosan.

Antreprenorul câmpulungean a arătat că oricum clienții vor fi puțini sau deloc, dar că va lua această decizie.

El și-a exprimat dezamăgirea că actuala administrație ia decizii contradictorii și afectează numeroase afaceri.

„Dacă nu vor să fie oameni competenți și să știe ce au de făcut, într-o bună zi lumea se va întoarce împotriva lor. Nu se poate cu atâtea bâlbe”, a spus Giosan.

El a arătat că speră ca miercuri, când va redeschide restaurantul să fie controlat.

„Singurul lucru pe care îl mai sper este ca mâine să vină în control”, a spus Mircea Giosan.

loading...