Sucevenii au incins gratarele de 1 mai!

Foarte mulţi suceveni au ales să petreacă ziua de 1 mai la grătar. Pentru că sâmbătă vremea a fost frumoasă şi temperaturile au ajuns la peste 20 grade Celsius, putem spune că locuitorii municipiului reşedinţă de judeţ au avut parte de toate condiţiile necesare pentru a petrece o zi de 1 mai reuşită, alături de cei dragi.

Zonele înverzite din jurul oraşului au fost asaltate de sucevenii dornici să încingă grătarele şi să savureze bunătăţurile achiziţionate pentru această zi de weekend. Nu puţini au fost şi cei care au preferat în locul mititeilor o partidă de pescuit, apa fiind unul dintre criteriile după care sucevenii au ales cel mai potrivit loc pentru a-şi petrece ziua.

Aşadar, deoarece, conform declaraţiilor agenţilor de turism, în acest an locuitorii Sucevei nu şi-au permis să plece la mare de 1 mai, cererea pentru sejururi turistice înregistrată în această perioadă fiind aproape inexistentă, nu se poate spune că aceştia nu au avut parte de o zi reuşită, ba mai mult, sucevenii s-au bucurat de mult soare, temperaturi ridicate şi voie bună.