Intră acum și în grupul de
Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat, joi, la Subiectul Zilei de la News Bucovina că parlamentarii PSD nu vor să intre în disputa dintre USR PLUS și PNL și să facă jocurile acestora, dar că vor vota moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS și AUR dacă aceasta va ajunge la vot în Parlament.
El a explicat că PSD a anunțat înainte de începerea sesiunii parlamentare că va depune moțiune de cenzură, iar în urma conflictului dintre cei din USR și premierul Florin Cîțu s-a ajuns la situația în care s-a depus moțiunea USR-AUR.
„În fapt ce vor dumnealor prin această moțiune? USR PLUS nu vrea altceva decât să-l dea jos pe Cîțu și ei să revină la guvernare. Putem să le asigurăm această mascaradă?”, a întrebat Stan.
El a spus că a fost sesizată Curtea Constituțională în legătură cu moțiunea depusă de USR și AUR și că se așteaptă decizia CCR.
Ce are de gând PSD? Doarme liniștit în continuare sau își asumă lupta cu PNL?Ce are de gând PSD? Doarme liniștit în continuare sau își asumă lupta cu PNL? Subiectul Zilei cu liderul PSD Suceava, senatorul Ioan Stan
Publicată de NewsBucovina.ro pe Miercuri, 15 septembrie 2021
Ioan Stan a mai spus că până acum „circul” din partidele din coaliție era asigurat de Orban și Cîțu, dar că de două-trei zile este și între Dacian Cioloș, Dan Barna și, sigur, la mijloc, Cristian Ghinea care a reușit până la ora actuală să atragă 0,2 la sută din fonduri europene în condițiile în care mai avem de accesat încă 14 miliarde de euro din exercițiul financiar 2014-2020.
„Poți să le asiguri pace și liniște să vină dumnealor înapoi să asigure aceeași guvernare dezastruoasă? Nu vom face acest joc”, a declarat Ioan Stan.
El a menționat că dacă CCR consideră că pașii pentru depunerea moțiunii USR-AUR au fost făcuți corect atunci parlamentarii PSD vin la vot pe moțiune și vor vota împotriva guvernului având ca obiectiv declanșarea de alegeri anticipate.
Ioan Stan crede însă că până la urmă cei din USR se vor întoarce la guvernare și că tot ceea ce s-a întâmplat a fost o demonstrație de forță din partea PNL și USR.
„Cred că iese un fâs din această moțiune și USR se va întoarce la guvernare. Și-au arătat și unii și alții instrumentele”, a spus senatorul PSD.
El spune chiar că Dan Barna s-ar întoarce la guvernare, dar că nu sunt de acord cei din PLUS și atunci nu sunt voturi suficiente pentru majoritate.
Intră acum și în grupul de