In ciuda crizei, sucevenii nu renunta la concediu

Deşi criza financiară le-a cam tăiat sucevenilor pofta de concediu, cu toţii visează să petreacă măcar câteva zile departe de casă şi de grijile cotidiene. Cea mai râvnită destinaţie de vacanţă rămâne litoralul, fiind urmat bineînţeles de staţiunile montane.

Potrivit agenţilor de turism suceveni, cererea sucevenilor a scăzut cu aproximativ 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut însă, în ciuda dificultăţilor financiare, unii locuitori ai municipiului reşedinţă de judeţ continuă să plece în vacanţă.

Conform declaraţiilor administratorului agenţiei de turism “Hello Travel Agency”, Monica Marcu, anul acesta în topul preferinţelor sucevenilor se situează litoralul românesc şi cel bulgăresc. Un sejur de 8 zile în Bulgaria, la un hotel de 4 stele, all inclusive, pentru două persoane se ridică la 530 euro, în timp ce în Mamaia, un sejur de 6 zile pentru două persoane, la un hotel de 3 stele, cu mic dejun inclus, costă peste 300 de euro.

Cei care iubesc muntele şi nu se pot despărţi de el nici măcar vara preferă staţiunile româneşti. Aici preţul unui mini-concediu de şase zile, în regim de demipensiune, variază între 250 şi 300 Euro, pentru două persoane. Cei care vor să petreacă câteva zile în fermecătorul Maramureş sunt nevoiţi să scoată din buzunare aproximativ 300 Euro, pentru cazare cu mic dejun la un hotel de trei stele.

Anul acesta, ofertele agenţiilor de turism sunt bogate şi, spun reprezentanţii, se pretează tuturor buzunarelor. De exemplu, litoralul grecesc vine în întâmpinarea turiştilor străini cu reduceri de până la 30 % la pachete de 8 zile. Astfel, sucevenii care aleg Grecia plătesc aproximativ 70 Euro pentru 8 zile de cazare şi mic dejun.

Sucevenii care aleg să-şi petreacă concediul în Turcia, la un hotel de 5 stele, all inclusive plătesc 1 140 Euro, tariful fiind calculat pentru două persoane, 8 zile. Preţul include transportul cu avionul şi transferal de la aeroport la hotel, hotel – aeroport.

Printre destinaţiile alese de suceveni se regăseşte şi Croaţia. Aici, cazarea pentru două persoane la un hotel de 3 stele, în regim de demipensiune, ajunge la 840 de Euro.

Îndrăgostiţii pot alege ca destinaţie de vacanţă Parisul. Aici, cazarea pentru două persoane, şapte zile, la un hotel de trei stele situat în apropierea centrului oraşului costă 350 Euro, cu mic dejun.

Aşadar, fie criza cât de rea şi buzunarele cât de afectate, concediul nu ar trebui să lipsească din programul sucevenilor, mai ales pentru ca ofertele sunt suficient de variate, atât în privinţa destinaţiilor de vacanţă cât şi a preţurilor practicate de agenţiile de turism.