„Festivalul Antiviolenta” de la Suceava a ajuns la a II-a editie! (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Sub sloganul „Consumă-ţi energia prin muzică, nu prin violenţă”, Asociaţia „Youth Can Do It”, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană de Tineret Suceava şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, organizează a doua ediţie a Festivalului Antiviolenţă „Night Music”.

Potrivit organizatorilor, acţiunea este una nonprofit, care oferă tinerilor o alternativă de petrecere a timpului liber şi îi informează despre consecinţele unui mod de viaţă dominat de violenţă.

Aşa cum a anunţat preşedintele Asociaţiei „Youth Can Do It”, Vlad Grosar, în cadrul conferinţei de presă de lansare a festivalului, evenimentul va debuta cu un concurs de producţie muzicală, care va avea loc miercuri, 25 august 2010, şi va continua cu concursul naţional de DJ (DJContest.ro) din 27 august 2010.

Juriul concursului de producţie muzicală este alcătuit din: Bobbu (Mastermind Drumskill Crew Events), Julianno şi Stefanno (producători de talie internaţională, având contracte semnate cu Neuroscience Recordings Anglia, Elliptic Records Europa şi Doorn Records Olanda), iar juriul concursului naţional de DJ este format din: DJ Spark (trainer la cea mai modernă şcoală de DJ din ţară – On’Off DJ School Iaşi), DJ Gaby Marian (DJ rezident la radio Impact FM) şi Julianno (locul 2 la concursul international de DJ ce a avut loc în Italia).

Organizatorii au mai anunţat că vineri seara, 27 august 2010, începând cu ora 24:00, în Office`s Club Suceava va avea loc un concert care încheie festivalul, care îi are ca invitaţi pe: CriZZa (campion naţional la electro-dance), DJ Gaby Marian şi câştigătorul locului 1 la DJContest.ro.

“Într-o societate în care majoritatea oamenilor nu-şi urmăresc decât propriile interese şi câştiguri, în care violenţa de orice tip este considerată ca fiind ceva normal şi chiar necesar, tinerii beneficiază de o gamă săracă de alternative de petrecere a timpului liber în mod organizat, în siguranţă, admirând artişti provenind din rândul lor.

Soluţiile problemelor pot fi chiar simple! Mesajul nostru este: prin muzică şi dans putem combate violenţa! O alternativă de consum a energiei şi o excelentă modalitate de a-ţi schimba starea de spirit în bine. O societate sănătoasă nu poate să existe de la sine, trebuie să te implici şi tu! Alege inteligenţa, NU violenţa !”, este îndemnul organizatorilor.


Intră acum și în grupul de