“Doi ani de batalii electorale”, o simbioza fericita intre pamflet si caricatura

Librăria Cărtureşti din incinta Iulius Mall a găzduit marţi, 7 decembrie, de la ora 17.00, lansarea volumului lui Dragoş Danubianu „Doi ani de bătălii electorale. Comentarii politice ilustrate de Ovidiu Ambrozie Bortă BOA”. Cartea este inedită prin aceea că reuneşte comentarii politice şi pamflete cu inspirate caricaturi, ce reflectă, evenimentele politice şi administrative, petrecute pe scena suceveană în tumultuoşii ani electorali 2008 şi 2009.

Volumul a fost prezentat de prof. univ. dr. Tudor – Sorin Maxim, secretarul ştiinţific al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, care a spus că: “Atunci când am început să citesc volumul << Doi ani de bătălii electorale >> am constatat că există o unitate serioasă şi că primul reper este următorul – Dragoş Danubianu şi Ovidiu Ambrozie Bortă nu înghit gogoşi electorale – ca atare nici cititorii lor nu vor fi siliţi să o facă, aruncând în luptă comentarii acide, caricaturi şi puncte de vedere rezultate dintr-o solidă experienţă socială şi/sau administrativ-politică. Cu asemenea mijloace, cei doi colaboratori concep un adevărat curs de autoapărare în faţa dublului discurs politicianist”, a comentat în prezentarea evenimentului Tudor-Sorin Maxim.

Totodată, acesta a mai apreciat că în carte sunt „prinse şi analizate ca într-un insectar, personalităţi care ne-au bântuit în anii de graţie 2008-2009, angajaţi în nesfârşite promisiuni electorale”.

Dincolo de satiră şi în lipsă de libertate, dincolo de stilul uneori spumos, Maxim este de părere că volumul rămâne o introspecţie serioasă şi în acelaşi timp o radiografie pe măsură a situaţiei electorale sucevene.

Invitat special la eveniment, cunoscutul şi talentatul caricaturist George Licurici a remarcat talentul lui Ovidiu Ambrozie Bortă: „Desenul lui BOA se scurge în carte ca apa, uşor, pe pagină, nu ţine cont nici de perspectivă, nici de valoraţie; este foarte bine atunci când face caricatură, dar acest lucru nu se mai întâmplă atunci când revine la culorile de ulei, la pasteluri, la orice altă tehnică de desen pe care o experimentează cu o frenezie şi cu o uşurinţă impresionantă pentru un fost inginer. Felicit simbioza fericită dintre un pamfletist şi un caricaturist foarte vioi în expresie”, a apreciat George Licurici.

La finalul lansării de carte, Dragoş Danubianu a luat cuvântul precizând că volumul „Doi ani de bătălii electorale” prezintă articolele scrise de el în trei publicaţii sucevene în perioada 2008-2009, o perioadă de altfel zbuciumată pe scena politicii, resimţită atât la nivel naţional, şi mai intens la nivel local. „În vizor s-a aflat clasa politică suceveană şi administrativă cu bune, cu rele. Eu am o experienţă politică de 14 ani, în perioada 1991 – 2005 am făcut politică militantă, înrolată, iar vreme de 8 ani, două mandate am deţinut o funcţie în administraţia judeţeană. O experienţă vastă, dar mutilantă. Am avut ocazia să înţeleg pârtiile şi mecanismele după care se mişcă sociatatea asta strâmbă, am pierdut prin oboseală şi prin faptul că de multe ori nu puteam să fiu ceea ce eram cu adevărat. Îi mulţumesc lui BOA, am agăţat foarte mult capacitatea lui de a se exprima în modul specific al graficii satirice, iar de multe ori trebuie să recunosc că lui îi iese mai bine decât mie, pentru că un desen poate spune mai mult decât scriu eu în câteva pagini”, a adăugat Dragoş Danubianu.

După lansarea de carte, a avut loc o sesiune de caricatură, realizată de Ovidiu Ambrozie Bortă.

Totodată, doritorii au avut ocazia să vizioneze o expoziţie de caricatură, sub genericul „BOAcăne la Cărtureşti” amplasată în faţa librăriei Cărtureşti.